Nu doar şoferii, ci şi reprezentanţii Primăriei Timişoara sunt nemulţumiţi de modul în care a decurs deszăpezirea în oraş. Cel puţin asta declară purtătorul de cuvânt al municipalităţii, Flavius Boncea. Oficialii Poliţiei Rutiere Timiş spun că societăţile care se ocupă de deszăpezire, Retim şi Drumuri Municipale, au fost amendate cu câte... 1.260 de lei.
Sirenele au sunat duminică la Timişoara la 20 de ani de când a devenit primul oraş liber de comunism
Sirenele au sunat duminică la Timişoara, timp de trei minute, pentru a marca momentul petrecut în urmă cu 20 de ani, când a devenit primul oraş liber de comunism din ţară, transmite corespondentul NewsIn.
Rubik’s Cube, The MOOoD şi Persona au adunat câteva zeci de amatori de rock alternativ sâmbătă seara în clubul Setup, pentru ultima petrecere din 2009. Imagini Setup 
Peste o sută de timişoreni, purtând în mâini torţe, au participat, vineri seara, la o manifestare dedicată Revoluţiei din 1989, care a avut loc în faţa fostei case parohiale a pastorului Laszlo Tokes, din Piaţa Maria. Oamenii au plecat cu torţe în mâini spre centru, au lăsat lumânări pe treptele Catedralei, iar apoi au participat la un spectcol comemorativ, la Operă. Imagini
| Video 
Păstrează vie memoria eroilor. În jur de 300 de persoane, majoritatea tineri, membri ai galeriei echipei „Poli” şi ai grupării „Noii golani” au organizat la Timişoara, joi seara, un marş în memoria celor căzuţi pentru libertate, acum 20 de ani. Imagini mars 
Ştiri din Timiș
Colterm a cumpărat și în acest an certificatele pentru emisiile de gaze cu efect de seră, pentru care a plătit circa 19 milioane de euro. Primăria anunță și investiții de 70 de milioane de euro în rețea, dar și foraje geotermale.
Ştiri din Timiș
Un băiat de 14 ani din comuna Satchinez trece printr-o perioadă extrem de dificilă. Raul suferă de sindromul Klippel-Trenaunay, o afecțiune asociată unei malformații venoase severe la mâna stângă, care îi provoacă dureri și îi afectează viața de zi cu zi. Familia are nevoie de sprijin pentru a putea acoperi costurile tratamentului programat la o clinică din capitala Austriei.
Ştiri din Timiș
Cu încheierea mandatului lui Dominic Fritz, atribuțiile de primar al Timișoarei vor fi preluate de viceprimarul Ruben Lațcău. Acesta spune că nu își va schimba biroul și că este pregătit să continue proiectele municipalității, dar recunoaște că, personal, este revoltat de situația în care Fritz și-a pierdut mandatul.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru o nouă serie a cursului gratuit de Dezvoltare Sustenabilă, destinat angajaților din Regiunea Vest. Programul se va desfășura în perioada 13 noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, în format hibrid, și va avea o durată de 80 de ore.
Ştiri din Timiș
Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara vrea să aloce 25 de milioane de lei pentru noul stadion „Dan Păltinișanu”. Municipalitatea a emis și certificatul de urbanism pentru viitoarea arenă, construită de CNI pentru Consiliul Județean Timiș.
Cinema
Un scurtmetraj documentar realizat de Callista Birta, absolventă a Facultății de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara (UVT) și, în prezent, studentă în anul al II-lea la masterat în cadrul specializării Foto-Video, a fost selectat în programul „Emerging Voices” al Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului „One World România”. Filmul „Cu pași mărunți” va fi proiectat vineri, 2 octombrie, la Cinema Studio, în cadrul ediției timișorene a festivalului.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. O apariție memorabilă nu ține neapărat de o ținută spectaculoasă, ci de felul în care toate elementele ei se completează. Hainele, accesoriile, parfumul, coafura și machiajul trebuie să transmită aceeași idee, adaptată locului și atmosferei evenimentului.
Mapamond
China va finaliza o nouă hartă geologică a planetei Marte până la sfârșitul anului 2028, proiectul urmând să reconstituie evoluția geologică și climatică a „Planetei Roșii” și să propună un nou sistem de împărțire a timpului geologic marțian, informează Xinhua, citată de Agerpres.