Bulgarii, adversari mai dificili decât muntenegrenii. După ce duminică dimineaţa Poli i-a învins pe cei de la Buducnost Podgorica, după-masă, în cea de-a doua partidă a zilei, în faţa celor de la Litex Loveci, Timişoara nu a reuşit decât un egal.
Pentru a înţelege ce înseamnă mai exact discopatie, trebuie să ştim în primul rând cum este alcătuită coloană vertebrală. Aceasta este compusă din vertebre, între care se află discurile intervertebrale.
După o scurtă vacanţă intersemestrială de o săptămână, elevii claselor I-XII din judeţul Timiş se întorc în bănci. Spre deosebire de alte judeţe, unde cursurile vor fi suspendate luni din cauze vremii neprielnice, în judeţul nostru nu se pune această problemă, iar orele se vor desfăşura normal.
Sâmbătă după-amiaza, domnişoarele care plănuiesc să îşi pună pirostriile în viitorul apropiat au putut admira o paradă de modă cu rochii de mireasă, organizată în cadrul Târgului de Nunţi de la Iulius Mall din Timişoara.
Maratonul dragostei începe luni în forţă, la Iulius Mall din Timişoara. Peste 3.000 de premii instant vor fi acordate la cumpărături de minim 100 lei. Zilnic, clienţii centrului comercial vor fi răsplătiţi cu telefoane mobile, vouchere la salonul de coafură, cosmetice, răcoritoare sau dulciuri, iar pe 14 februarie pot câştiga un weekend pentru două persoane la Veneţia.
Azi în Timișoara
Vineri, 25 septembrie, au loc Zilele Culturale Maghiare, cu gastronomie, concerte, spectacole de teatru, dansuri populare, programe istorice și distracție pentru toate vârstele. Continuă Thespis: TEATRU PE PÂINE și SIMULTAN Festival.
Eveniment
Un incendiu de vegetație a izbucnit în apropiere de Satchinez. Pompierii au intervenit, iar fumul, purtat de vânt, a ajuns până la Timișoara. UPDATE. Fermierii, sprijin pentru pompieri în lupta cu incendiul UPDATE 2. Flăcările s-au extins pe 80 de hectare
Capitală Culturală
Tinerii pasionați de muzică populară sunt invitați să se înscrie la cea de-a treia ediție a Festivalului-concurs de interpretare vocală și instrumentală „Luca Novac”, eveniment dedicat memoriei marelui taragotist bănățean. Înscrierile au început joi, 24 septembrie, și se încheie în 5 octombrie.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Cei care își caută o locuință nouă în Timișoara, fie pentru cumpărare, fie pentru închiriere pe termen lung, au o ocazie bună la finalul acestei săptămâni. Ansamblul rezidențial Nord One Torontal organizează sâmbătă, 26 septembrie, între orele 10:00 și 16:00, evenimentul Open Doors.
Mapamond
Un avion militar de antrenament Hawk T2 al RAF s-a prăbușit miercuri în apropiere de Pencarnisiog, în Țara Galilor, la scurt timp după decolare. Cei doi piloți s-au catapultat și au suferit răni minore. Aeronava a luat foc după impact, fără ca alte persoane să fie rănite. RAF a suspendat temporar zborurile cu avioanele Hawk T1 și T2, iar cauza accidentului este investigată.
Ştiri din Timiș
În scopul asigurării unei informări corecte și responsabile a tuturor utilizatorilor serviciului de parcare municipală, Serviciul Public de Interes Local Pentru Administrarea Parcărilor Publice - TimPark reiterează aspecte esențiale legate de funcționarea sistemului.
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș, anunță a patra campanie trimestrială pentru predarea gratuită a deșeurilor textile, în Zona 1 Timișoara, jud. Timiș.