1. După duş, trece-ţi un jet de apă rece peste sâni. Dacă ai o rezistenţă mai mare, încearcă să sfarmi puţină gheaţă, înveleşte-o într-o ţesătura subţire şi masează-ţi uşor sânii, cu mişcări ascendente.2. Nu-ţi strânge sânii în haine şi sutiene prea strâmte.
Stresul reprezintă sindromul de adaptare al individul în urma agresiunilor mediului. Astfel, e un fel de ansamblu care cuprinde încordare, tensiune, constrângere, forţă, solicitare şi tensiune.
Societatea Timişoara vă invită la film, joi seara. Săptămâna aceasta, vor continua proiecţiile documentarelor din ciclul „Memorialul durerii”, realizate de Lucia Hossu Longin.
Pe parcusul primei luni din anul 2010, 323 de persoane au solicitat informaţii la Tel Verde 0800 800 966, serviciu pus în fucţiune de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş.
Un vatman din Timişoara a lovit cu tramvaiul o fată de 15 ani şi în loc să sune la salvare şi la poliţie a luat victima în mijlocul de transport în comun şi a dus-o până la depou.
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș, anunță a patra campanie trimestrială pentru predarea gratuită a deșeurilor textile, în Zona 1 Timișoara, jud. Timiș.
România
Hainele second-hand au devenit o alegere tot mai prezentă în rândul românilor. Aproape trei sferturi dintre aceștia, respectiv 74%, spun că au cumpărat haine la mâna a doua în ultimii trei ani. În același timp, peste jumătate dintre români au cumpărat și mobilier, electronice sau electrocasnice second-hand, potrivit unui studiu realizat în aprilie 2026.
România
Românii s-ar putea trezi cu noi costuri în facturile la energie electrică și gaze naturale. Un proiect de lege aflat în Parlament, care a primit deja avizele comisiilor de specialitate din Camera Deputaților, urmează să fie supus votului în plen, iar prevederile sale permit recunoașterea în tarifele reglementate a cheltuielilor făcute de companiile din energie pentru securitatea cibernetică.
Ştiri din Timiș
Bagajul de cabină pare simplu de organizat, dar majoritatea călătorilor pierd spațiu prețios din cauza unor obiceiuri pe care nici nu le observă. De la ambalaje voluminoase la modul în care este ales trolerul, câteva greșeli repetate reduc capacitatea reală a bagajului cu până la o treime, obligând pasagerii să lase acasă haine utile sau să plătească taxe suplimentare la poartă.
Eveniment
Trafic blocat pe DN 6, în zona Vălișoara, în urma unui accident grav în care au fost implicate două autotrenuri și un microbuz. Două femei au murit, iar șoferii sunt direcționați pe ruta Bucoșnița -Petroșnița.
2
Ştiri din Timiș
Specialiști din cercetare și industrie se întâlnesc vineri, 25 septembrie, la Timișoara, pentru a discuta despre utilizarea inteligenței artificiale în domenii precum industria, sănătatea și dezvoltarea de produse. Evenimentul „Machine Learning în lumea reală” are loc de la ora 16:00, la Centrul de Conferințe UPT, și este deschis tuturor celor interesați.
Ştiri din Timiș
Iubitorii muntelui sunt invitați la lansarea unei noi cărți dedicate drumețiilor și celor mai îndrăgite vârfuri din munții României marți, 29 septembrie, de la ora 17:00, la Sala Adam Müller-Guttenbrunn (strada Gheorghe Lazăr nr. 10). Volumul „Veniți cu Noi pe Vârfuri Celebre” este cea de-a 32-a carte din colecția „Pe poteci de munte”, scrisă de prof. Marius Terchilă.