Succes final pentru baschetbaliştii timişoreni. Baschet Club Municipal Elba Timişoara a câştigat finala mică a Cupei Europei Centrale la Baschet - CEBL, partidă desfăşurată miercuri, de la ora 15.30, la Cluj.
Preşedintele regiunii Piemonte, Mercedes Bresso, şi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, vor conduce Comitetul Regiunilor, un organism consultativ al Comisiei Europene şi Consiliului Europei.
Peste 20 de primării din judeţul Timiş riscă să primească amenzi de până la 10.000 de lei deoarece nu au întocmit planuri de apăre în caz de calamităţi. Printre ele se află şi localitatea Otelec, afectată de inundaţii în 2005.
Cine a licitat în anii trecuţi pentru un amplasament de terasă în zona centrală a Timişoarei va putea funcţiona şi vara aceasta, pentru că nu vor fi organizate noi licitaţii. Primăria Timişoara propune prelungirea valabilităţii acordurilor de funcţionare pentru terasele sezoniere până când Piaţa Unirii şi Piaţa Victoriei vor intra în reabilitare.
Ştiri din Timiș
Dar unde se întâmplă toate?
La Minitimi, noul loc din Mehala unde petrecerile celor mici prind viață!
Ştiri din Timiș
Zeci de pisici și căței aflați în grija Asociației Poli își caută o familie. Timișorenii sunt invitați duminică, 27 septembrie, la un nou târg de adopții, unde vor putea cunoaște animalele pregătite să înceapă o nouă viață alături de oamenii lor.
Ştiri din Timiș
Centrul de legume-fructe din Tomnatic, o investiție de aproape 25 de milioane de lei a Consiliului Județean Timiș (CJT), este (tot) într-o etapă premergătoare deschiderii. Potrivit reprezentanților CJT, au fost realizate teste pentru stabilirea circuitului de sortare și ambalare, în timp ce în incintă se desfășoară lucrări de remediere a unor probleme tehnice. Deși centrul a fost recepționat în 2024, nu a fost folosit până în prezent.
Utile
Joi, 24 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi, 24 septembrie, începe SIMULTAN Festival 2026: Against Resolution la Muzeul Corneliu Mikloși. Mai puteți merge la film sau să vizitați expoziții.
România
Președintele României, Nicușor Dan, a făcut miercuri, la New York, un bilanț al vizitei desfășurate în contextul celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Șeful statului a vorbit despre intervențiile sale la ONU, întâlnirile cu oficiali și oameni de afaceri americani, promovarea României pentru investiții, dar și despre discuțiile purtate cu reprezentanții comunității românești din Statele Unite.
Ştiri din Timiș
Comunitatea de afaceri din Timiș a fost prezentată la nivel național în cadrul podcastului Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), „Se întâmplă acum cu Tudor Barbu”. Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT), Florica Chiriță, a participat la București la o ediție dedicată Timișoarei și relației dintre Camera de Comerț și antreprenorii din județ.
Ştiri din Timiș
Padel Center Timișoara a inaugurat oficial, sâmbătă, 19 septembrie, noua bază sportivă din Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4, un spațiu dedicat exclusiv padelului, amplasat în centrul orașului. Cu șase terenuri autorizate de Federația Internațională de Padel, dintre care patru indoor și două outdoor, noua bază Padel Center Timișoara completează cea mai mare bază sportivă dedicată padelului din vestul României și a doua ca mărime din țară, în afara Bucureștiului.