Se solicită informaţii despre fondurile europene. Interesul crescut al firmelor timişene pentru a afla cât mai multe informaţii despre fondurile structurale şi modul de accesare a acestora a determinat CCIA Timişoara să organizeze un nou ciclu de seminarii, după acţiunile similare de la Jimbolia şi Timişoara, la care au participat peste 130 de agenţi economici.
Se lămureşte situaţia la Poli. Timişorenii s-au întors vineri seara din cantonamentul din Antalya şi se vor reuni luni la stadion.
Zeci de mii de studenţi români s-au folosit, în ultimii zece ani, de programul „Work and Travel” pentru a vizita Statele Unite ale Americii, aceasta fiind o oportunitate pentru mulţi tineri de a călători şi de a face în acelaşi timp şi bani.
Pentru ca SUA să ridice vizele turistice pentru români este nevoie ca rata de respingere a cererilor să fie mai mică de trei procente, dar, deocamdată, aceasta este în jur de 25 de procente, a declarat consulul general al acestei ţări, Jim Gray, care s-a aflat vineri la Timişoara.
Un bărbat şi-a pierdut viaţa, sâmbătă, în judetul Timiş, după ce maşina pe care o conducea, o Dacie, a derapat şi a fost lovită în plin de un camion care venea din sensul opus. Soţia şoferului, care se afla pe scaunul din dreapta, a fost transportată la spital în stare gravă în urma accidentului.
România
Președintele României, Nicușor Dan, a făcut miercuri, la New York, un bilanț al vizitei desfășurate în contextul celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Șeful statului a vorbit despre intervențiile sale la ONU, întâlnirile cu oficiali și oameni de afaceri americani, promovarea României pentru investiții, dar și despre discuțiile purtate cu reprezentanții comunității românești din Statele Unite.
Ştiri din Timiș
Comunitatea de afaceri din Timiș a fost prezentată la nivel național în cadrul podcastului Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), „Se întâmplă acum cu Tudor Barbu”. Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT), Florica Chiriță, a participat la București la o ediție dedicată Timișoarei și relației dintre Camera de Comerț și antreprenorii din județ.
Ştiri din Timiș
Padel Center Timișoara a inaugurat oficial, sâmbătă, 19 septembrie, noua bază sportivă din Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4, un spațiu dedicat exclusiv padelului, amplasat în centrul orașului. Cu șase terenuri autorizate de Federația Internațională de Padel, dintre care patru indoor și două outdoor, noua bază Padel Center Timișoara completează cea mai mare bază sportivă dedicată padelului din vestul României și a doua ca mărime din țară, în afara Bucureștiului.
România
Fostul preot și cântăreț Cristian Pomohaci este vizat într-un nou dosar penal, de această dată într-o anchetă privind pornografia infantilă. Procurorii DIICOT și polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate au făcut, miercuri, 23 septembrie, trei percheziții domiciliare în București, Cluj-Napoca și în localitatea Șaru Dornei, județul Suceava.
Capitală Culturală
Casa Artelor din Timișoara va găzdui primele reprezentații ale unui spectacol care „invită publicul într-un univers în care granița dintre trecut și prezent se estompează, iar teme precum puterea, memoria și natura umană își dezvăluie, dincolo de timp și epocă, actualitatea surprinzătoare”.
România
Sorin Grindeanu spune că PSD nu va vota Cabinetul Mureșan și îi cere premierului desemnat să-și depună mandatul, acuzându-l că „pierde timpul” și nu prezintă un program de guvernare.
Eveniment
Un motociclist de 42 de ani a ajuns la spital, miercuri după-amiază, după ce a fost implicat într-un accident pe strada Ștefan cel Mare din Timișoara. Motocicleta sa a fost lovită de un autoturism al cărui șofer vira la stânga, potrivit polițiștilor.
4
Turism
O zi de toamnă în mijlocul naturii, cu dulceață de prune, produse pregătite în gospodăriile din Banat, muzică pe vinil și foc de tabără. „Picnic în pustă” revine la Otelec, duminică, 27 septembrie, pentru cea de-a patra ediție, într-un eveniment dedicat gastronomiei, tradițiilor și vieții rurale din sud-vestul județului Timiș.