Antrenorul Sabin Dacău vrea mai multă încredere de la jucătorii săi. CSU Politehnica Muncipal Timişoara a pierdut, miercuri seara, partida desfăşurată la sala Constantin Jude, cu formaţia Steaua.
Primăvară plină de concerte la Club 30 din Timişoara. Cel puţin aşa promit reprezentanţii clubului, care pregătesc recitaluri unul şi unul pentru melomanii timişoreni.
Peste 50% dintre elevii timişeni au obţinut certificatul de experimentat la prima probă din cadrul examenului de Bacalaureat după model 2010, cea orală la Limba şi literatura română.
Zeci de şcoli din judeţul Timiş, printre care şi câteva care au fost reabilitate în ultimii ani, se vor închide de la 1 septembrie 2010, ca urmare a deciziei de desfiinţare a 15.000 de posturi din învăţământul preuniversitar. Clădirile în care până acum învăţau elevii vor putea fi folosite de comunitatea locală, cu acceptul Ministerului Educaţiei.
Punctul de Trecere a Frontierei Foeni 2 – Jasa Tomic, situat la graniţa dintre România şi Serbia, va fi redeschis din nou începând de săptămâna viitoare, timp de şapte zile, la solicitarea autorităţilor locale.
Capitală Culturală
Teatrul German de Stat Timișoara propune publicului său, la începutul noii stagiuni, două seri de teatru contemporan și muzică, într-un spațiu neconvențional, altul decât sala teatrului, evenimente reunite sub genericul „Drama Nights”, un program estetic conceput și coordonat de Irisz Kovacs și Clemens Bechtel.
Capitală Culturală
Compania independentă Unfold Motion deschide Stagiunea de dans contemporan Dinam cu premiera spectacolului Rápido Presto. Ediția a VI-a a acestui proiect se desfășoară între 1 și 30 octombrie 2026, la Timișoara, și are în program 12 spectacole de dans contemporan.
Utile
Miercuri, 23 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Femei în funcții-cheie
Nicoleta-Adriana Neculiță, consilier local la Timișoara și inspector școlar general adjunct, vorbește despre provocările femeilor în politică, reprezentarea feminină și importanța competenței profesionale: „Femeia trebuie să muncească de două ori mai mult”.
Azi în Timișoara
Miercuri, 23 septembrie, puteți participa la ateliere de origami și de grafică sau să mergeți la film.
Mapamond
SUA și Danemarca au semnat un pact de securitate privind Groenlanda, care permite extinderea și modernizarea prezenței militare americane pe insulă și introduce restricții pentru investițiile din țări din afara NATO. Acordul reafirmă suveranitatea Danemarcei și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.
1
Eveniment
Un pasager a fost rănit, marți seara, într-un accident produs pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Cei doi șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara s-a reunit marți, 22 septembrie, într-o ședință în care au fost supuse la vot mai multe proiecte privind patrimoniul municipiului, investițiile, transportul public și bugetul local.
4