Stare de sănătate mai bună. Confruntat în ultimele zile ale săptămânii trecute cu probleme de sănătate, fiind răcit, Cosmin Contra s-a alăturat marţi pregătirilor normale ale echipei.
Modificări la zborurile Carpatair. Începând cu 28 martie 2010, compania aeriană Carpatair va desfăşura formalităţile de check-in, pentru cursele interne, în terminalul Plecări Internaţionale al Aeroportului Otopeni (Henri Coandă), Bucureşti.
Apartamente şi case pentru toate gusturile şi buzunarele. Între 19 martie şi 21 martie 2010, la Iulius Mall Timişoara are loc cea de-a cincea ediţie a evenimentului imobiliar „Acasă Pentru Toţi”.
Noul preşedintele al Partidului Social Democrat, Victor Ponta, se va afla, miercuri, la Timişoara, în prima sa vizită în această calitate. Ponta se va întâlni cu membrii şi simpatizanţii partidului şi le va distribui carnetele de partid celor care au ales recent calea social-democraţiei.
Consiliul Judeţean Timiş ar putea cumpăra clădirea în care funcţionează Teatrul de păpuşi „Merlin” din Timişoara cu aproximativ 300.000 de euro. Imobilul în care funcţionează singurul teatru de păpuşi din oraş a fost restituit, în 2008, foştilor proprietari, care acum l-au scos la vânzare.
Eveniment
Un bărbat a fost rănit după un accident petrecut duminică pe Calea Sever Bocu din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Proiectul-pilot de colectare separată a biodeșeurilor din piețele Timișoarei a strâns aproape 53 de tone în prima lună. Fructele, legumele, florile și resturile alimentare sunt transformate în biogaz, energie electrică și fertilizator organic.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a Lotului 1 Caransebeș–Lugoj avansează în Stația Caransebeș Triaj, unde constructorul intervine la linii, aparate de cale, linia de contact și instalațiile aferente. Lotul a fost cel mai întârziat din proiect.
1
România
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a spus că își propune să continue reformele inițiate de guvernul Bolojan, despre care a spus că a făcut foarte multe lucruri bune pentru România.
16
Turism
Vrei să pleci câteva zile în Europa, dar te-ai săturat de cozile și aglomerația din marile capitale turistice? Cinci orașe mai puțin frecventate de turiști oferă o combinație atractivă de cultură, gastronomie, arhitectură și plimbări într-un ritm mai relaxat. Nantes, Basel, Lübeck, Parma și Santander au fost incluse de cotidianul The Guardian într-o selecție de destinații europene ideale pentru un city-break diferit.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
18