Peste 50.000 de tichete pentru 30.000 de rable preluate spre reciclare la nivel naţional. Interesul mare pentru programul Rabla a luat puţin prin surprindere reprezentanţii Ministerului Mediului. Oamenii interesaţi să scape de maşinile vechi au ajuns în situaţia să nu le poată preda la centrele autorizate din cauza lipsei tichetelor oferite de Administraţia Fondului de Mediu în schimbul rablei.
Din fericire, este vorba despre o invazie „controlată”. Muzeul Banatului din Timisoara va găzdui zilele următoare cea mai mare expoziţie de reptile vii din ţară. Cei interesaţi vor putea admira iguane, vipere, scorpioni, cameleoni, crocodili şi tarantule.
Benzinăriile situate la intrarea în ţară nu au suficiente grupuri sanitare, iar condiţiile igienice sunt respectate mai puţin aici decât în restul judeţului. Cel puţin la această concluzie au ajuns inspectorii de la Direcţia de Sănătate Publică Timiş, care au controlat de la începutul anului şi până în prezent benzinăriile de pe raza judeţului.
Curajul lui Sabău dă roade. Deşi surprinzător pentru fani, tehnicianul celor de la Poli l-a folosit în primele meciuri ale returului, în calitate de titular, pe tânărul Marian Chiţu. Decizia a fost una inspirată, fanii apreciind jocul fotbalistului.
UPDATE. Directorul societăţii ADP Timişoara, Liviu Brabu, şi şeful Poliţiei Comunitare Timişoara, Doru Spătaru, au ţinut să explice, miercuri, de ce este necesară, în opinia lor, modificarea Regulamentului de parcare în sistem TelPark, după ce au sesizat că şoferii au reacţionat negativ la propunerile de a prelungi perioada de taxare şi de a impune o limită de staţionare pe anumite străzi şi în zona pieţelor.
Eveniment
Un bărbat a fost rănit după un accident petrecut duminică pe Calea Sever Bocu din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Proiectul-pilot de colectare separată a biodeșeurilor din piețele Timișoarei a strâns aproape 53 de tone în prima lună. Fructele, legumele, florile și resturile alimentare sunt transformate în biogaz, energie electrică și fertilizator organic.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a Lotului 1 Caransebeș–Lugoj avansează în Stația Caransebeș Triaj, unde constructorul intervine la linii, aparate de cale, linia de contact și instalațiile aferente. Lotul a fost cel mai întârziat din proiect.
1
România
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a spus că își propune să continue reformele inițiate de guvernul Bolojan, despre care a spus că a făcut foarte multe lucruri bune pentru România.
16
Turism
Vrei să pleci câteva zile în Europa, dar te-ai săturat de cozile și aglomerația din marile capitale turistice? Cinci orașe mai puțin frecventate de turiști oferă o combinație atractivă de cultură, gastronomie, arhitectură și plimbări într-un ritm mai relaxat. Nantes, Basel, Lübeck, Parma și Santander au fost incluse de cotidianul The Guardian într-o selecție de destinații europene ideale pentru un city-break diferit.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
18