Program pentru promovarea protecţiei angajaţilor. Trei organizaţii au accesat, împreună, fonduri europene pentru a pune la punct proiectul „Securitatea la locul de muncă”.
Clubul de dans sportiv Magnum VRD din Timisoara vă invita să începeţi primăvara în paşi de dans, pe ritmul celor mai celebre melodii ale marilor artişti internaţionali. Membrii clubului au pregătit un spectacol extraordinar de dans sportiv, „The Greatest Artist”, cu ocazia Sărbătorilor de Florii.
Formaţia IRIS va concerta la Iulius Mall, în cadrul manifestărilor culturale dedicate celei de-a X-a ediţii a Festivalului „Zilele Basarabiei”, organizat la Timisoara în acest sfârşit de săptămână.
Sume suplimentare la bugetul de stat. În primele două luni ale acestui an organele de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei de Finanţe Timiş au efectuat verificări la 196 de contribuabili persoane juridice.
Se caută executanţii pentru autostrada Timişoara – Lugoj. Compania Naţională de Drumuri a publicat anunţul de intenţie pentru desemnarea celor care se vor ocupa de „Proiectare şi execuţie sector de autostradă Timişoara-Lugoj, km 54+000 la km 79+625”.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
9
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
5
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
17
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case