Agenţiile de profil au analizat situaţia turismului, după sărbătorile Pascale. Specialiştii au ajuns la concluzia că românii preferă deplasările în locaţiile turistice din ţară, solicitând locuri de cazare în pensiunile rurale montane.
Radu Zandomeni, avocatul rudelor lui Trifu Schroth, bărbatul ucis şi tranşat anul trecut într-o cameră din căminul Facultăţii de Medicină din Timişoara a cerut, luni, magistraţilor Tribunalului Timiş schimbarea încadrării juridice a faptei celor doi tineri de la omor şi profanare de cadavre în tâlhărie urmată de decesul victimei, pedeapsa prevăzută de lege pentru această faptă fiind cu cinci ani mai mare.
Sindicaliştii de la CNS Cartel Alfa se pregătesc de un protest de amploare la Timişoara. Ei vor mărşălui miercuri pe străzile din oraş, fiind nemulţumiţi în principal de Legea salarizării unice din sistemul bugetar. Marşul va porni din faţa primăriei, va urma un miting în Piaţa Unirii, după care protestatarii îşi vor încheia acţiunea în faţa Prefecturii Timiş.
Sabău se aşteaptă la debarcare, Iancu neagă. Din nou, antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a admis că dacă patronul consideră necesar, el va pleca. El a acceptat această idee, pentru prima dată, după semieşecul cu Internaţional.
Dacă sunteţi în căutarea unui job, îl puteţi găsi la Bursa locurilor de muncă. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş va organiza, pe data de 23 aprilie, între orele 8 şi 16, la Casa Tineretului, evenimentul intitulat Bursa generală a locurilor de muncă.
Eveniment
Polițiștii locali din Timișoara continuă controalele în piețele agro-alimentare din oraș, verificând atât respectarea regulilor privind comercializarea produselor, cât și documentele celor care susțin că sunt producători. În urma verificărilor, au fost descoperite mai multe nereguli, iar 12 persoane au fost sancționate cu câte 7.500 de lei și au rămas fără atestatele de producător.
Capitală Culturală
Timișorenii sunt invitați, în 25 septembrie, la o nouă ediție a Nopții Cercetătorilor Europeni. Universitatea Politehnica Timișoara pregătește o seară cu experimente, tehnologii digitale, aplicații de realitate virtuală și mixtă, dar și incursiuni în istoria orașului și a informaticii românești. Evenimentul va avea loc între orele 18:00 și 23:00, la Muzeul Tehnic UPT – ExperimentariumTM și Nokia Campus. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Timp de două zile, tradițiile românești se concentrează în spațiul Muzeului Satului Bănățean Timișoara: ii, opinci, clopuri, toiage, costume populare, zgărdițe, ciorapi de lână, coșuri împletite din nuiele și multe altele – o întreagă lume de meșteșuguri care au trecut testul timpului vă sunt aduse din întreaga țară de meșteri populari, meșteșugari și mici artizani, ca să le admirați și cumpărați.
Ştiri din Timiș
O încăpere care până nu demult era folosită ca debara, plină cu tot felul de obiecte depozitate, a fost transformată într-un spațiu colorat, prietenos și dedicat lecturii și activităților educative. La Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara a fost deschisă oficial, în această săptămână, noua bibliotecă a școlii, un proiect inițiat de învățătoarea Andrada Mazilu, coordonatoarea proiectului „Centrul de Resurse pentru Educație”, derulat prin Asociația „Inițiativă în Educație”.
Utile
Vineri, 18 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Sănătate
Mai mulți specialiști și cadre medicale de la SCMUT și angajați ai spitalului înrolați în proiect s-au intâlnit joi în cadrul proiectului „CPW- Prevenția cancerului la locul de muncă, respectiv subgrupul - prevenția cancerului gastric prin screening-ul și tratamentul infecției cu Helicobacter pylori” pentru o discuta despre prevenția cancerului gastric, dar și despre diagnosticul și tratamentul infecției cu Helicobacter pylori (HP).
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții sau spectacole.