Din nou la sală. Handbaliştii de la Politehnica Municipal Timişoara au reluat antrenamentele, după vacanţa de Paşti, urmate de alte câteva zile de pregătire fizică.
Trei jucători de bază „lipsă” din efectiv. FC Timişoara va fi nevoită să abordeze partida de luni, cu CFR Cluj, fără a se putea baza pe câţiva dintre componenţii echipei de bază.
În perioada 24-25 aprilie 2010 va avea loc cea de-a cincea ediţie a Zilelor Cetăţii - sărbătoarea cartierului istoric central al oraşului, Cetatea Timişoarei. Locuitorii urbei sunt invitaţi, cu mic cu mare, la concursuri, concerte şi prezentări de modă.
Situaţie tot mai dificilă în agricultura românească. Miercuri s-au reunit la Timişoara reprezentanţii fermierilor din întreaga ţară. Ei au participat la şedinţa de conducere a Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România.
A scăzut nivelul apei pe canalul Bega. Timp de două zile timişorenii au putut observa că nivelul apei a fost destul de scăzut. Deşi imaginea canalului nu a fost una prea plăcută, situaţia a apărut ca urmare a lucrărilor de curăţare a canalului.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții sau spectacole.
Ştiri din Timiș
Transportul public din Timișoara va circula după un program și trasee modificate sâmbătă, când centrul orașului găzduiește evenimentele „Străzi pentru comunitate”. STPT deviază mai multe linii, inclusiv vaporașele vor fi suspendate temporar pe un sector al Begăi.
2
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu contestă rapid desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier și îl acuză că nu apără interesele României. Liderul PSD spune că partidul va decide luni dacă va vota viitorul guvern.
5
Ştiri din Timiș
Nicușor Dan îl indică pe Siegfried Mureșan drept prima sa opțiune pentru funcția de premier, după consultările de joi de la Cotroceni. Europarlamentarul a cerut însă timp de gândire, astfel că decretul de desemnare nu a fost încă publicat. UPDATE. Mureșan a avut nevoie de doar 5 minute de gândire
15
Eveniment
Un bărbat de 51 de ani a fost prins de polițiști, în noaptea de 17 septembrie, în timp ce conducea prin Ianova fără permis, fără plăcuțe de înmatriculare și după ce consumase alcool. Aparatul alcooltest a indicat 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările au arătat că nu era la prima abatere.
1
România
Escrocii își schimbă metodele, iar telefonul a devenit una dintre principalele arme folosite pentru a-i păcăli pe români. În prima jumătate a anului 2026, 42% dintre incidentele de fraudă raportate către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) au fost de tip „vishing” – înșelătorii realizate prin apeluri telefonice.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Lucrul cu motocoasa presupune mai mult decât alegerea unui utilaj suficient de puternic pentru vegetația pe care vrei să o tai. Greutatea echipamentului, modul în care aceasta este distribuită pe corp și libertatea de mișcare pot influența considerabil confortul în timpul utilizării, mai ales atunci când lucrezi pe suprafețe mari sau pentru perioade îndelungate. Un ham pentru motocoasă nu este doar un accesoriu care susține utilajul, ci o componentă importantă pentru echilibru, stabilitate și reducerea presiunii exercitate asupra brațelor și spatelui.