Poliţia Timiş a intrat în alertă, miercuri dimineaţă, după ce a fost semnalată comiterea unui jaf la una din casele de schimb valutar de pe strada Daliei din Complexul Studenţesc.
După concertele de la Catedrala Mitropolitană, de pe Bega, de la Aeroportul Timişoara şi chiar un concert pe şantier, printre excavatoare, Filarmonica Banatul pregăteşte pentru melomani un nou eveniment inedit, o nouă premieră. De Ziua Europei, 9 mai, va avea loc un concert extraordinar la Mănăstirea Şag.
Muzeul de Artă din Timişoara organizează „Noaptea demnitarilor”, o expoziţie care va cuprinde ziare şi alte materiale jurnalistice din perioada 1939-1950. Evenimentul va marca aniversarea a 60 de ani de la arestarea unor personalităţi marcante pentru timişoreni, în noaptea de 5 mai 1950.
Instruire în domeniul cadastral. Camera de Comerţ Timişoara şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară invită specialiştii în domeniul funciar vineri, 7 mai 2010, la un seminar interactiv având ca temă: „Întocmirea şi conţinutul documentaţiilor cadastrale pentru înscrierea imobilelor. Scoaterea terenurilor din circuitul agricol”.
Tehnologia modernă este indispensabilă procesului educaţional şi celui economic. Iar Universitatea de Vest Timişoara s-a adaptat vremurilor. Instituţia de învăţământ superior este dotată din punct de vedere informatic cu cea mai nouă tehnologie, am aflat de la Ioan Talpoş, rectorul Universităţii de Vest Timişoara.
România
Nicușor Dan consultă joi partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou premier. Alexandru Nazare este unul dintre numele vehiculate pentru funcție, iar candidatul desemnat va trebui să negocieze ulterior formarea unei majorități în Parlament.
Ştiri din Timiș
O familie din satul Herneacova are nevoie de ajutor pentru a-și putea reface locuința distrusă în proporție de aproximativ 90% de un incendiu izbucnit în urmă cu trei luni. Asociația Magia Viitorului face apel la oamenii cu suflet mare și la firmele care pot contribui cu materiale de construcții sau sprijin financiar.
Ştiri din Timiș
Asociația Colectivul Blană lansează la Timișoara proiectul „O Comunitate Blană – Oraș prietenos cu animalele”. Este vorba despre un program care își propune să transforme relația dintre oameni și animale într-un punct de plecare pentru empatie, responsabilitate civică și incluziune. Până în decembrie sunt programate 19 activități, iar organizatorii estimează că peste 400 de persoane vor lua parte la acestea.
România
Reprezentanții USR susțin că PSD a blocat sau diluat mai multe reformele asumate de România prin PNRR și afirmă că mecanismul a fost folosit inclusiv pentru ceea ce ei consideră un abuz politic în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz.
3
Utile
Timișorenii rămân joi, 17 septembrie, fără apă caldă între 9: și 14, pentru lucrări la rețeaua de termoficare din zona CT Centru.
Ştiri sportive
Lionel Messi a fost convocat pentru meciul de adio al naționalei Argentinei, pe 6 octombrie, contra Beninului, la Buenos Aires. Federația Argentiniană de Fotbal pregătește un moment special pentru căpitanul campioanei mondiale din 2022, care a înscris 125 de goluri în 207 selecții.
Mapamond
Zelenski susține că drone rusești au pătruns de două ori în spațiul aerian al Moldovei în timp ce avionul său se afla la Chișinău. Nu există însă confirmări că aeronava prezidențială a fost vizată direct.
3