Cel mai mare festival studenţesc din sud-estul Europei, International Student Week in Timişoara (ISWinT), a debutat luni, când în jur de 150 de studenţi din întreaga lume au ajuns în oraşul de pe Bega. Unul dintre cele mai importante momente ale festivalului, „Parada ISWinT”, va avea loc marţi seara, când participanţii la festival vor defila prin oraş, pornind din Complexul Studenţesc.
O nouă ediţie a evenimentului „Fashion Fridays”, care îşi propune să aducă moda mai aproape de privitor, va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, la Timişoara. De această dată, invitaţi vor fi designerii Andra Cliţan, Kinga Varga şi Elena Popescu.
Note mici la examenul de titularizare de anul acesta. Deşi concurenţa a fost foarte mare, se pare că unii candidaţi nu s-au pregătit prea bine. Dintre cele peste 2000 de cadre didactice care au susţinut la începutul săptămânii trecute examenul, multe s-au trezit cu note de 1 sau de 2.
Incident sângeros la Timişoara, pe strada Crizantemelor. Două familii care locuiau în acelaşi imobil s-au trezit în casă cu patru indivizi înarmaţi cu bâte şi cuţite. În urma scandalului, o femeie şi un bărbat au fost răniţi, ultimul fiind transportat la spital cu răni grave.
Luni, 19 iulie, handbaliştii de la Politehnica Municipal pleacă, până la finele lui iulie, în cantonamentul principal al perioadei estivale, la Ocna Şugatag.
România
România se află sub media Uniunii Europene în ceea ce privește rata standardizată a deceselor prin sinucidere, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat. În 2023, țara noastră a înregistrat 8,33 de decese prin sinucidere la 100.000 de locuitori, față de 10,37 la nivelul Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
AUR se menține în jurul pragului de 40% în intențiile de vot ale românilor, potrivit unui sondaj INSCOP realizat în septembrie. PSD a urcat pe locul al doilea, cu 18,7%, în timp ce PNL a coborât la 16,3%. USR și UDMR sunt celelalte partide care ar trece pragul electoral.
9
Ştiri din Timiș
De Ziua Pompierilor, aceștia au pregătit mai multe evenimente, iar duminică, 13 septembrie, își vor deschide porțile pentru timișeni, care vor putea vedea de aproape autospecialele și echipamentele folosite în misiuni.
România
Aproape 150.000 de locuri de muncă au fost publicate de la începutul anului și până în prezent pe platforma eJobs.ro, iar aproape jumătate dintre acestea au fost disponibile în București. Capitala este urmată în clasamentul județelor cu cele mai multe oportunități de angajare de Brașov, Ilfov, Cluj, Iași, Constanța și Timiș.
Ştiri din Timiș
Școala Gimnazială nr. 30 din Timișoara se apropie de finalul lucrărilor de modernizare și extindere. Primăria a lansat două licitații, de aproape 1,4 milioane de lei, pentru mobilier și echipamente IT.
Eveniment
Polițiștii locali din Timișoara au intensificat verificările privind oprirea și staționarea neregulamentară, în special în zonele destinate persoanelor cu dizabilități, femeilor gravide și persoanelor însoțite de copii mici, dar și în apropierea marilor spitale din oraș. În total, au fost aplicate 486 de sancțiuni, valoarea amenzilor ajungând la 370.000 de lei.
Sănătate
Hemoglobina glicozilată (HbA1c) este una dintre analizele folosite pentru diagnosticarea și monitorizarea diabetului. Testul oferă informații despre nivelul mediu al glucozei din sânge în ultimele 2-3 luni înainte de recoltare, explică medicii Spitalului CFR Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Angajați din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Timiș au aplicat amenzi în valoare totală de 100.500 de lei în urma unei campanii de verificare desfășurate în sectorul medical privat. În timpul controalelor au fost descoperite mai multe nereguli privind relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, iar patru persoane au fost depistate prestând muncă nedeclarată.