Timişorenii care realizează venituri din drepturi de autor sau care funcţionează ca şi persoane fizice autorizate au avut miercuri, 25 august, ultima zi în care ar fi putut depune în termenul legal noile declaraţii pentru impunerea veniturilor realizate, în conformitate cu Ordonanţa 58/2010.
La Timişoara, abaterile privind nerespectarea activităţii taxi continuă. Poliţiştii comunitari au aplicat în ultimele două luni peste 200 de sancţiuni pentru taximetrişti care au staţionat în locuri nepermise, în aşteptarea clienţilor.
Clubul sportiv Gratzu, împreună cu voluntarii din cadrul proiectului Verde pentru Biciclete, vor organiza duminică, 5 septembrie, o nouă ediţie a concursului Cupa Cetăţilor, destinat bicicliştilor.
Pleacă Golcea, vine Popescu. După ce Marin Popescu a fost propus săptămâna trecută, în cadrul şedinţei Biroului permanent Judeţean al PDL Timiş, ca înlocuitor al lui Sandu Golcea, iată că marţi după-amiaza a ajuns de la Bucureşti şi ordinul de numire în funcţie. De cealaltă parte, Golcea urmează să preia postul de consilier al ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu.
Primăria Ghiroda a angajat, în ultimii doi ani, 15 persoane, doar prin dispoziţie a primarului Vasile Cădariu, fără a se organiza concurs pentru post, a afirmat directorul Inspectoratului teritorial de Muncă Timiş, Cornelia Corescu.
România
PNL și USR au semnat un acord de colaborare în Parlament, urmând să voteze împreună pentru mai multe reforme.
Ştiri din Timiș
Muzica rock trece din nou granițele la Jimbolia. Festivalul Borders Of Rock ajunge în acest an la cea de-a cincea ediție și îi invită pe iubitorii genului la o seară de muzică live, în 19 septembrie, la Teatrul de Vară din oraș. Accesul publicului este gratuit.
Capitală Culturală
Tradiția, cultura și graiul bănățean vor fi celebrate, în 12 și 13 septembrie, la Remetea Mare, unde va avea loc cea de-a XX-a ediție a Festivalului Condeierilor Plugari din Banat. Edițiile anterioare au avut loc la Muzeul Satului Bănățean.
Eveniment
Circa 170 de amenzi au fost date de polițiștii rutieri în doar patru ore, în urma unei acțiuni desfășurate luni, pe străzile din Timișoara. Cele mai multe sancțiuni, 104 la număr, au fost aplicate șoferilor care au depășit limita legală de viteză.
Ştiri din Timiș
FOTO. Timișorenii au pus mână de la mână: 126 de ghiozdane au ajuns la copii din familii vulnerabile
Emoțiile începutului de an școlar sunt mai ușoare pentru 126 de copii din familii vulnerabile din Timișoara. Aceștia au intrat în noul an școlar cu ghiozdane complet echipate, după ce timișorenii și locuitorii din localitățile din apropierea orașului au răspuns apelului lansat în cadrul campaniei „Un ghiozdan pentru fiecare”.
Ştiri din Timiș
O nouă sală de sport urmează să fie construită în Balinț, iar primăria a lansat luni, 7 septembrie, licitația pentru lucrările de execuție. Contractul este estimat la 6,95 milioane de lei, fără TVA, investiția făcând parte dintr-un proiect european cu o valoare totală de peste 10,4 milioane de lei.
Ştiri din Timiș
Piața muncii din județul Timiș se menține într-o zonă de stabilitate, cu o rată a șomajului de doar 1,07%, potrivit celor mai recente date centralizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș.
Turism
Un orășel din Olanda se transformă, în fiecare an, într-un spectacol uriaș de culoare. Milioane de dalii sunt folosite pentru decorarea unor care alegorice de dimensiuni impresionante, împinse pe străzi de sute de voluntari.