Noua echipă de baschet a Timişoarei va avea botezul publicului local în următoarele câteva zile. După ce s-a antrenat la Zlatibor în Serbia, echipa condusă de Dragan Petricevic va organiza la Sala Constantin Jude turneul la sfârşitul căruia se va acorda „Cupa Timişoara”.
Nicio zi fără întreruperi la apa caldă la Timişoara! Reprezentanţii societăţii de termoficare Colterm anunţă din nou oprirea apei calde pe mai multe străzi din oraş pentru miercuri, din cauza unor lucrări de investiţii şi a unor lucrări efectuate de Enel.
Disponibilizările se amână la Primăria Timişoara, chiar dacă au fost deja aprobate în Consiliul Local. Oficialii instituţiei spun că până acum nu a fost dat afară nimeni. Unii dintre angajaţii de la Evidenţa Persoanelor şi Poliţia Comunitară ar putea scăpa de restructurări după ce municipalitatea timişoreană a contestat în instanţă normativele de personal primite de la Prefectura Timiş şi a câştigat.
Producătorii agricoli din judeţul Timiş se pregătesc de protest. Ei vor ieşi în stradă joi, de la ora 10, când se vor aduna în faţa Palatului Administrativ din Timişoara, pentru a cere mai mulţi bani de la Uniunea Europeană.
Eminentul prozator, traducător şi eseist Ioan Radin, membru al Uniunii Scriitorilor, filiala Timişoara, a trecut în nefiinţă. El a obţinut numeroase premii literare pentru volumele sale de proză şi pentru traduceri, de-a lungul vieţii.

Ştiri sportive

Sorana Cîrstea, eliminată în optimi la ultimul Grand Slam din cariera sa
Sorana Cîrstea s-a oprit în optimile de finală ale US Open, după ce a fost învinsă de americanca Jessica Pegula, scor 3-6, 4-6. Pentru româncă, ajunsă la 36 de ani, a fost ultimul turneu de Mare Șlem din carieră.

Ştiri din Timiș

Peste 100 de copii din Timișoara încep școala cu ghiozdane noi. Sprijinul unei parohii pentru familiile sărmane
Peste 100 de copii din Parohia Timișoara Zona Dacia au primit, în weekend, ghiozdane, rechizite și alte obiecte necesare pentru începutul noului an școlar. Acțiunea face parte din programul filantropic desfășurat constant de comunitatea parohială pentru sprijinirea copiilor și familiilor care se confruntă cu lipsuri materiale.

Mapamond

VIDEO. O clădire s-a prăbușit în Delhi. Un mort și zeci de oameni prinși sub dărâmături
Cel puțin o persoană a murit, iar alte zeci sunt prinse sub dărâmături după prăbușirea unei clădiri cu cinci etaje din Delhi, folosită pentru cazarea studenților. Șase persoane au fost salvate, iar operațiunile de căutare continuă. La subsol se efectuau lucrări în momentul prăbușirii, însă cauza exactă a incidentului nu este încă stabilită.

Eveniment

Șofer inconștient: a urcat băut la volan și a plecat cu 14 elevi la o școală din Timiș
Cu 14 elevi în microbuz, un șofer a pornit la drum după ce consumase alcool. A fost oprit de polițiști, luni dimineața, la Gătaia, iar etilotestul a indicat 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. 1

Ştiri din Timiș

Prima zi de școală în Timiș. Elevii au revenit în bănci pentru un nou an școlar
Vacanța de vară s-a încheiat, iar elevii din Timiș s-au întors în această dimineață la școală, pentru începutul anului școlar 2026-2027. Noul an aduce schimbări în special pentru elevii care intră în clasa a IX-a, care vor începe studiul după noile planuri-cadru și programe școlare. Pentru clasele 0-VIII intră în vigoare și noile standarde naționale de evaluare, iar examenele naționale din 2027 au fost programate mai devreme.

Mapamond

Mai mulți morți după ce un avion a ieșit de pe pistă în Miami
Un avion cargo Boeing 767-300 al Amazon Prime a aterizat duminică seara la Miami, dar nu a reușit să frâneze suficient, a ieșit de pe pistă și a ajuns într-o parcare a aeroportului, unde s-a răsturnat.

Ştiri din Timiș

FOTO. Kerwei, sărbătorită cu mult entuziasm la Buziaș
Kerwei este o tradiție a comunităților germane, mai ales a șvabilor bănățeni și sătmăreni, care aduce multe tradiții și sărbătoarea hramului. În weekend a avut loc la Buziaș.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 7 septembrie
Luni, 7 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici