Un studiu realizat de un intitut din Germania relevă faptul că absolvenţii Universităţii de Vest din Timişoara îşi găsesc un loc de muncă cam la cinci luni după ce termină cursurile. De asemenea, potrivit aceluiaşi studiu, când îşi aleg o facultate, viitorii studenţi sunt interesaţi, în primul rând, de calitatea predării, iar abia după aceea de reputaţia academică.
Aproape 50 de persoane private de libertate s-au înscris la cursuri, pentru anul şcolar 2010/2011. Pentru a marca debutul anul şcolar, la Penitenciarul Timişoara va avea loc luni o festivitate de deschidere, la care a fost invitat şi inspectorul general Marin Popescu.
Scandalul de la Liceul Vlad Ţepeş din Timişoara, unde părinţii şi profesorii sunt nemulţumiţi de faptul că fostul director, Tiberiu Ciobanu, nu a fost reconfirmat în funcţie, ia proporţii nebănuite. Vineri dimineaţă, profesorii s-au baricadat în liceu şi au refuzat să o lase înăuntru pe Lia Istin, cea care a fost numită joi de inspectorul general Marin Popescu pe funcţia de director.
Reprezentanţii companiei locale de termoficare Colterm vor începe de săptămâna viitoare probele de presiune la rece, pentru a verifica instalaţiile de încălzire.
Ceaiuri, plante medicinale, produse bio, servicii medicale alternative sau turism balnear, toate acestea le puteţi găsi în următoarele zile, la Iulius Mall, în cadrul evenimentului intitulat “3 Expo”.
Eveniment
Pompierii militari intervin duminică în localitatea Giroc, pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe malul râului Timiș.
Eveniment
Un motociclist este în stare de inconștiență după ce a fost implicat, duminică, într-un accident produs în localitatea Coșevița. Pentru preluarea victimei a fost alertat și elicopterul SMURD Caransebeș. UPDATE 2. Motociclistul a murit
Cinema
Cinema Victoria din Timișoara marchează patru ani de la redeschidere printr-un program special pregătit pentru weekendul 11-13 septembrie. Pe parcursul celor trei zile sunt programate filme pentru copii și familii, avanpremiere, proiecții din seriile recurente ale cinematografului și o întâlnire cu publicul.
Sănătate
Revenirea la serviciu după concediu poate fi dificilă pentru unele persoane, mai ales după o perioadă în care programul zilnic s-a schimbat, iar responsabilitățile profesionale au fost lăsate deoparte. Primele zile pot veni cu oboseală, lipsă de energie, iritabilitate, dificultăți de concentrare sau chiar cu dorința de a amâna întoarcerea la muncă, explică specialiștii Spitalului CFR Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș și din întreaga țară se întorc mâine, 7 septembrie, în bănci, pentru începutul anului școlar 2026-2027. Noul an vine cu schimbări importante, în special pentru elevii care intră în clasa a IX-a, care vor învăța după noile planuri-cadru și programe școlare. În același timp, pentru clasele 0-VIII intră în vigoare noile standarde naționale de evaluare, iar examenele din 2027 sunt programate mai devreme decât în anii anteriori.
România
Președintele Nicușor Dan a convocat luni, 7 septembrie, Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Ședința va avea loc de la ora 15:00, la Palatul Cotroceni, conform Administrației Prezidențiale.
Mapamond
Un pasager al unui zbor American Airlines care circula de la Dallas la Newark a fost arestat după ce ar fi devenit agresiv la bord. Bărbatul, în vârstă de 67 de ani, a fost imobilizat de alți pasageri cu bandă adezivă și coliere de plastic, iar avionul și-a deviat cursul și a aterizat pe aeroportul Baltimore-Washington, relatează CBS News.
România
În numai două decenii, numărul persoanelor născute în România, cu vârsta de peste 15 ani, stabilite în țările OECD a crescut de peste trei ori: de la aproximativ 1,1 milioane în 2000/01 la 3,9 milioane în 2020/21. Aproape unul din cinci români născuți în țară și aflați la vârstă activă locuiește în prezent în străinătate. Alarmant este că, și în acest an, 27,6% dintre tineri și-au declarat intenția de a părăsi România.
3