Şoferii care ignoră maşinile de poliţie, pompieri sau ambulanţele aflate în misiune cu semnalele acustice şi luminoase riscă să rămână fără carnet. Asta au aflat-o pe pielea lor 24 de şoferi care au fost prinşi într-o singură oră de poliţiştii de la Rutieră din Timişoara.
Mai mulţi timişoreni care locuiesc în apropierea unor localuri, baruri şi cluburi, au reclamat la Poliţia Comunitară faptul că sunt deranjaţi, noaptea, de muzica la intensitate maximă. Patronii societăţilor comerciale care tulbură liniştea în toiul nopţii riscă să se aleagă cu amenzi de 500 de lei.
Horia Brenciu, Daniela Crudu, Deepcentral, Grimus şi Persona – acestea sunt doar câteva dintre numele care vor întreţine atmosfera în cluburile din Timişoara, la sfârşit de săptămână.
Reprezentanţii Aquatim anunţă întreruperea furnizării apei reci pe mai multe străzi din Timişoara, săptămâna viitoare, luni, din cauza unor lucrări la reţele.
Fotbaliştii antrenaţi de Cosmin Contra au fost puşi la muncă şi în aceste zile, chiar dacă în Liga 1 este pauză competiţională. După mai multe zile de antrenamente, vineri a fost zi cu meci pentru polişti.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe proiecții și spectacole în Timișoara.
Mapamond
Donald Trump a sugerat că Statele Unite ar putea cere aliaților europeni să acopere, inclusiv retroactiv, costurile armelor și munițiilor furnizate gratuit Ucrainei în perioada administrației Joe Biden.
Eveniment
O lebădă rămasă prinsă într-un fir de pescuit, pe un lac din Dumbrăvița, a fost salvată de pompierii timișoreni.
România
Un tânăr de 26 de ani din Oradea a fost arestat pentru tentativă de omor după ce, în urma unui conflict cu o femeie care oferea servicii sexuale pe Șoseaua Borșului, ar fi urcat cu mașina pe trotuar și ar fi lovit-o. Bărbatul era băut, iar analiza probelor de sânge a indicat o alcoolemie de 2,6 la mie.
Eveniment
Un inspector superior din cadrul ANAF Timișoara este urmărit penal de DNA pentru două infracțiuni de trafic de influență, după ce procurorii susțin că ar fi acceptat promisiunea unor sume de până la 1,5 milioane de euro pentru a interveni pe lângă funcționari în două situații privind TVA.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a semnat contractul pentru construirea Podului Solventul, primul pod rutier nou peste Bega după Revoluție. Investiția de 96 de milioane de lei va fi realizată în 24 de luni.
2
Ştiri din Timiș
Costul orar al forței de muncă a scăzut ușor în trimestrul al doilea din 2026, însă numărul românilor care își caută un loc de muncă a crescut semnificativ. Peste 9 milioane de aplicări au fost înregistrate pe eJobs de la începutul anului, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu.