De săptămâna viitoare începe din nou distribuirea de alimente din stocurile de intervenţie ale Uniunii Europene pentru persoanele nevoiaşe la Timişoara. De această dată, persoanele defavorizate vor primi făină de grâu, mălai, paste făinoase, biscuiţi, zahăr şi pe viitor şi lapte praf.
Poli Timişoara a reuşit să se califice în sferturile Cupei României numai după executarea loviturilor de departajare. Portughezul Pedro Taborda a reuşit să apere două dintre loviturile de la 11 metri şi să-şi ajute echipa.
Un adolescent de 16 ani din localitatea Biled din judeţul Timiş a fost descoperit fără suflare, marţi seara, în casa în care locuia, după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Medicii de pe ambulanţă au constatat că baiatul decedase în urmă cu cel puţin două zile.
Ce ţi-e 200.000 de euro, ce ţi-e 100.000... Consilierii locali din Timişoara au aprobat, marţi, un proiect care prevede alocarea sumei de aproximativ 100.000 de euro pentru demolarea unor construcţii de pe strada Popa Şapcă, după ce iniţial conducerea primăriei propusese să se aloce dublu pentru aceeaşi operaţiune, ca să poată fi construite pe terenul respectiv spaţii de învăţământ pentru Liceul „Nikolau Lenau”.
Agenţia Naţională pentru Locuinţe doreşte vânzarea apartamentelor construite din fonduri de la buget, dar actualii chiriaşi timişoreni se plâng de faptul că întâmpină probleme la întocmirea contractelor ce trebuie semnate cu primăria.
Azi în Timișoara
Joi, 3 septembrie, puteți merge la film sau la un spectacol de teatru în parc. Mai sunt și expoziții în oraș.
Capitală Culturală
Spectacolul cu piesa „Macbeth”, de William Shakespeare, în regia lui Stefano Tè, se mută din hala industriala UTT în Sala Mare a Teatrului Maghiar din Timișoara (TMT), anunță instituția teatrală. Este, dealtfel, singurul spectacol al trupei maghiare care se joacă în Sala Mare, în luna septembrie. Alte 4 spectacole ale TMT, dintre care 3 monodrame, vor fi jucate în sala Studio. Studioul va mai găzdui, în septembrie, un spectacol al Scenei Liceene „Bartók”, un eveniment dedicat centenarului compozitorului lugojean György Kurtág și un spectacol-concert.
Capitală Culturală
Teatrul Național Timișoara deschide noua stagiune, în 6 septembrie, cu spectacolul „Bolnavii”, care va fi accesibilizat prin interpretare în limba semnelor pentru persoanele cu deficiențe de auz. Producția este prima dintr-o serie de spectacole pe care TNTm anunță că le va adapta pentru persoane cu nevoi speciale.
Capitală Culturală
Cea de-a șasea ediție Beta – Bienala de Arhitectură din Timișoara are loc în perioada 4 septembrie – 25 octombrie 2026, sub tema „In Practice – as opposed to ‘in theory’”. Peste 40 de proiecte, realizate de participanți din 15 țări, transformă fosta clădire a Liceului „Ion Mincu”, anunță organizatorii.
România
Comisia Europeană a cerut oficial României explicații privind noile prevederi din Legea integrității, inclusiv dispoziția care poate duce la încetarea mandatelor unor aleși și demnitari cu decizii anterioare definitive de incompatibilitate sau conflict de interese.
Sănătate
Platforma E-SănătateaMea, lansată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) la 1 septembrie, întâmpină probleme chiar de la început. Deși înainte de lansare instituția anunța că pacienții vor putea căuta medici specialiști și își vor putea face programări online, astăzi, la o zi după lansare în portal figurau doar 11 furnizori de servicii medicale, iar funcția de programare nu era operațională, potrivit HotNews.
Mapamond
Depășirea pragului de 1,5°C stabilit prin Acordul de la Paris este acum considerată „inevitabilă”, cel puțin temporar, iar încălzirea globală ar urma să ajungă la minimum 1,8°C chiar și în cele mai optimiste scenarii, potrivit unui raport al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), citat de The Guardian.
2
Ştiri din Timiș
Un nou schimb de replici a apărut miercuri între Consiliul Județean Timiș și Primăria Timișoara, de această dată în jurul finanțării stadionului „Eroii Timișoarei” din Calea Buziașului. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că instituția va aloca încă 1,02 milioane de lei peste contribuția de 20 de milioane de lei stabilită prin acordul dintre cele două administrații. Primăria susține însă că nu a cerut nicio suplimentare și că suma care a stat la baza anunțului a apărut în urma unei erori într-o adresă transmisă Consiliului Județean.
2