Alexandra Stan, creatoarea marelui hit Mr. Saxobeat, va susţine un concert extraordinar în clubul Youtopia din Timişoara în data de 1 martie. Domnişoarele şi studenţii au intrare liberă până înainte de miezul nopţii.
Studenţii din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara pot participa la laboratoare gratuite de IT susţinute de specialişti de la diverse companii din Timişoara. Liga AC organizează a doua ediţie a proiectului Liga AC LABS (Laboratoare Aplicate în Beneficiul Studenţilor).
Închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amenzi cuprinse între 1.000 şi 5.000 de lei riscă cei care execută lucrări fără autorizaţie la clădirile istorice din Timişoara.
Dezbrăcaţi până la piele într-o casă neîncălzită, nemâncaţi şi plini de păduchi, un băieţel de un an şi jumătate şi încă trei fraţi de-ai săi, de 4, 7 şi 9 ani, din judeţul Timiş, au fost scoşi în regim de urgenţă din familia lor, în urmă cu câteva zile, de către asistenţii sociali de la Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului. Iar cazul lor nu este singular.
Un studiu realizat de o firmă de audit în domeniul măsurătorilor acustice arată că jumătate din locuitorii din Timişoara sunt afectaţi de zgomot. În topul oraşelor din România unde se înregistrează cea mai mare poluare fonică, Timişoara se clasează pe locul şapte.