Un nou cutremur s-a produs în zona seismică Vrancea, duminică seara la ora 21.22. Potrivit Institutul Naţional pentru Fizica Pământului cutremurul s-a produs la o adâncime de 145 de kilometri şi a avut intensitatea II în zona epicentrală.
Premierul Victor Ponta și familia sa au făcut o vizită în localitatea Jina, din județul Sibiu, unde s-a întâlnit cu primarul localității, dar și cu popularul personaj, Ghiță Ciobanul. Premierul a făcut public imagini cu el și familia sa, spunând că „sigur nu se supără Crin”.
Anul 2013 a fost unul bun pentru industria muzicală. Am avut parte de o serie de formații și artiști care și-au făcut debutul cu melodii și albume ce au stat pe primele locuri din topurile de specialitate săptămâni la rând, dar și reveniri în forță ale unor artiști consacrați. Așa că, la final de an, chiar înainte de a vă stabili playlist-ul pentru petrecerea de Revelion, tion.ro vă arată care au fost cele mai populare melodii în 2013, din toate genurile, clasate în funcție de vânzări, numărul descărcărilor de pe siteurile de specialitate și popularitatea înregistrată la posturile de radio.
Ultimul spectacol al anului 2013 la Teatrul German din Timișoara aduce duminică seara în fața publicului o comedie de Bertolt Brecht pusă în scenă de o echipă de creatori excepțională: regia Alexandru Dabija, scenografia Dragoș Buhagiar, coregrafia Florin Fieroiu.
Publicul timișorean va avea extraordinarul prilej de a-l vedea pe Radu Beligan jucând piesa scrisă special pentru el, la cea de-a 95-a aniversare. Maestrul, care a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai longeviv actor în activitate, a fost invitat de Doina Popa, președinta Fundației Culturală Artmedia, cu „Lecția de violoncel", la Timișoara.
Eveniment
Pompierii din Lugoj, Buziaș și Sânnicolau Mare au intervenit la șapte incendii de vegetație, provocate de arderi necontrolate, care au afectat peste 44 de hectare de teren. Cele mai mari suprafețe au ars la Chevereșu Mare și Coșteiu. Autoritățile le reamintesc cetățenilor că arderea vegetației este interzisă și poate fi sancționată cu amenzi de până la 100.000 de lei.
Târgul Imobiliar
Ediția de toamnă a Târgului Imobiliar Timișoara (TIT) are loc în perioada 3–4 octombrie, la Iulius Congress Hall. Evenimentul reunește dezvoltatori, agenții imobiliare, consultanți și instituții financiare, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi proiecte rezidențiale și soluții de finanțare. Intrarea este gratuită.
Ştiri din Timiș
Pasionații de gastronomie sunt așteptați să-și demonstreze talentul la ceaun, în cadrul celei de-a VII-a ediții a Festivalului Ceaunelor, eveniment programat în 17 octombrie 2026, la Giarmata Vii. Organizatorii au deschis înscrierile pentru echipele care vor să intre în competiția gastronomică.
Utile
Sâmbătă, 3 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, concerte și expoziții.
Ştiri din Timiș
Un incendiu a izbucnit vineri seara, la o hală de prelucrare a lemnului din localitatea Victor Vlad Delamarina, județul Timiș. Pompierii au fost anunțați în jurul orei 20:05, iar la locul intervenției au fost mobilizate echipaje din Lugoj, Făget și Buziaș. UPDATE. Incendiul a fost stins.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea a intervenit pentru a solicita oprirea execuției americancei Christa Pike, condamnată la moarte în statul Tennessee, însă autoritățile americane nu ar fi răspuns solicitării înainte ca procedura de injecție letală să eșueze, relatează La Repubblica, citată de Agerpres. Execuția programată miercuri seara nu a putut fi finalizată, iar femeia, în vârstă de 50 de ani, a rămas în viață, în stare critică.
1
Mapamond
Liderii G7 au convenit vineri să elibereze, în următoarele patru luni, până la 100 de milioane de barili de petrol și produse petroliere din rezervele strategice, în încercarea de a reduce presiunea asupra prețurilor la carburanți, potrivit The Guardian. O cantitate importantă de motorină va fi pusă pe piață în primele 20 de zile. Decizia vine după presiunile administrației Trump asupra statelor europene pentru folosirea rezervelor de urgență.
3