Societatea Drumuri Municipale (SDM), aflată în subordinea Consiliului Local Timişoara, ar putea primi de la primărie toate contractele de reparaţii şi întreţinere pentru şoselele din municipiu. Consilierii locali lucrează la un proiect de hotărâre care va permite, legal, acest lucru dacă va fi adoptat.
Fanii lui Poli vor avea parte de o surpriza la următoarea partidă disputată pe Stadionul „Dan Păltinişanu”. Manechinele de la Agenţia Anka Starr vor fi majorete la meciul de miercuri dintre Politehnica Timişoara şi Astra Ploieşti.
Cei mai buni ţintaşi ai ţării vor lua cu asalt Girocul la sfârşitul acestei săptămâni pentru o atractivă competiţie de darts. Caravana Campionatului Naţional al acestei discipline se opreşte în 8 şi 9 aprilie în localitatea aflată la marginea Timişoarei.
Locuitorii de pe mai multe străzi din Timişoara vor rămâne miercuri fără apă caldă la robinete şi fără caldura în case din cauza unor lucrări, anunţă reprezentanţii companiei locale de termoficare Colterm.
Politehnica Timişoara o duce din şoc în şoc! Seria dezastruoasă a handbaliştilor generează schimbări după schimbări pe banca tehnică de la Poli. Gelu Bota a rezistat ca principal doar patru etape, fiind înlocuit de luni cu sârbul Nedeljko Vuckovic.