Poli Timişoara a încheiat cu capul sus un sezon mediocru, în care în cea mai mare parte s-a văzut ameninţată cu retrogradarea. Politehnica a reuşit un rezultat notabil în runda ce a tras cortina peste Liga Naţională, 25-25, la Suceava.
La cei 64 de ani ai săi, Radics Bertalan are o colecție ce valorează aproape jumătate de milion de lei, spune colecționarul. La Târgul Colecționarilor organizat sâmbătă la Lloyd, în Piața Victoriei din Timișoara, acesta a adus din Anglia câteva monede de două parale. Prețul unui asemenea ban ajunge la 600 de lire sterline.
Timișorenii au avut ocazia să asculte muzică de club pe ritmuri africane, vineri seara, în clubul Fratelli Lounge, unde a fost organizată o petrecere cu percuționistul rwandez PJ Vincent.
Gara de Nord a fost împânzită de jandarmi şi poliţişti, sâmbătă, când au sosit la Timişoara zeci de suporteri dinamovişti. Meciul lui Poli cu Dinamo este considerat a fi unul cu grad ridicat de risc, aşa că la stadion vor fi desfăşurate importante forţe de ordine.
Amatorii de rock care au ales să-şi petreacă seara de vineri în clubul Jaxx din Timişoara au avut parte de un spectacol deosebit, în cadrul căruia pe scenă au evoluat formaţia maghiară Amber Smith şi timişorenii de la Persona.