tion.ro Web analytics

Datele oficiale din domeniul cadastral arată că numărul tranzacţiilor imobiliare din Timiş este în scădere. Vânzarea de terenuri şi locuinţe a fost, după primele patru luni ale anului, mai scăzută în cel mai vestic judeţ al României. La nivel naţional numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu aproape 10%, la 194.315 operaţiuni, deşi în luna aprilie a avut loc o scădere a operaţiunilor faţă de martie, arată datele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Echipamente şi instalaţii din domeniul energiei eoliene şi solare, instalaţii de încălzire ce funcţionează prin utilizarea de biomasă, echipamente de producere a biogazului şi de ecologizare sunt toate expuse la Centrul Regional de Afaceri Timişoara, în cadrul celei de-a 5-a ediții a manifestării Energia Viitorului. Evenimentul a început joi şi este deschis până sâmbătă.

Tema regionalizării începe să aprindă spiritele şi în judeţul Timiş. Conducerea judeţeană a social-democraţilor este, în principiu, de acord cu o reorganizare administrativă a României, însă are suspiciunea că se doreşte acest lucru pentru ca democrat-liberalii să obţină un avantaj în alegerile din 2012 şi cere consultarea opoziţiei şi a românilor în elaborarea proiectului legislativ.

Prima ediţie a festivalului caritabil Nopţile Luminii programează la Timişoara două seri de concerte. Manifestarea are drept scop strângerea de fonduri pentru a utila Liceul Iris cu tehnica necesară să asigure elevilor un învăţământ adecvat condiţiei lor fizice.

Melomanii timişoreni vor avea parte de o nouă ediţie a Fête de la Musique – Sărbătoarea Muzicii, manifestare care va avea loc în data de 21 iunie în Piaţa Unirii. Pe scenă vor urca francezul Aes Dana şi timişorenii de la No Brainzz şi Persona.

Ştiri din Timiș

FOTO. Mai mulți suporteri greci vin spre Timișoara, după ce s-au oprit în fața Spitalului Municipal din Lugoj
Patru autocare pline cu suporteri greci, care ar fi trebuit să ajungă în orașul francez Lyon pentru a-și susține echipa favorită, PAOK Salonic, s-au oprit în seara zilei de marți în fața Spitalului Municipal din Lugoj cu speranța de a afla noi informații despre conaționalii lor răniți în tragicul accident de la Lugojel.

Eveniment

FOTO. Arme, muniție și 90 kg de carne de vânat găsite la doi bărbați din Timiș
Doi bărbați din Timiș au ajuns în arest după ce polițiștii au descoperit, în urma unor percheziții la Recaș și Stanciova, arme de foc, muniție și zeci de kilograme de carne de vânat deținute ilegal.

Ştiri din Timiș

Bicicletă de copii furată din scara unui bloc din Timișoara. Ați văzut-o?
Un cititor Tion ne-a reclamat că bicicleta sa a fost furată din Timișoara. Cei care pot oferi informații sunt rugați să ia legătura proprietarul sau cu poliția. 1

Ştiri din Timiș

Școala de Arte Timișoara deschide sezonul spectacolelor în 2026
Printr-o serie de evenimente culturale dedicate publicului larg, Școala de Arte invită comunitatea timișeană să descopere talentul cursanților săi, debuturi impresionante pe scena artistică și energia pe care atmosfera creativă a Școlii o generează. Accesul publicului la toate aceste spectacole este liber.

Ştiri din Timiș

Electroruga Buzad 2026: Shantel, Om la lună și Implant pentru refuz, primele nume confirmate
Festivalul Electroruga Buzad revine în 2026 cu un line-up eclectic și promisiunea unor experiențe culturale complete, la intersecția dintre muzică alternativă, tradiție și natură.

Ştiri din Timiș

Cursuri gratuite la matematică, chimie și informatică pentru elevii de liceu, oferite de UPT
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) va organiza și în acest an programe gratuite de pregătire pentru elevii de liceu, la discipline precum matematică, chimie și informatică, atât pentru bacalaureat, cât și pentru admiterea la facultate. Programele sunt deschise tuturor elevilor, indiferent de opțiunile lor viitoare de studiu.

Mapamond

„Copiii PAOK-ului sunt copiii noștri”. Reacția lui Ivan Savvidis după tragedia suporterilor morți în apropiere de Lugojel
Președintele PAOK FC, Ivan Savvidis, a transmis un mesaj de profundă durere după tragedia petrecută în apropiere de Lugojel, în urma căreia mai mulți suporteri ai clubului au murit. Acesta a exprimat solidaritatea cu familiile victimelor și a transmis gânduri de susținere pentru persoanele rănite.

Ştiri din Timiș

Spații culturale noi și revitalizate în Regiunea Vest, cu finanțări europene de zeci de milioane de euro
Autoritățile publice din Regiunea Vest pot accesa finanțări consistente pentru dezvoltarea infrastructurii culturale, printr-un nou apel de proiecte lansat în cadrul Programului Regional Vest. Inițiativa vizează crearea de spații culturale noi, revitalizarea celor existente și extinderea accesului comunităților la cultură, educație și viață creativă.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici