În aşteptarea unei semnături de la Bucureşti care să îl transforme într-o secţie a Municipalului, Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Dr. Dumitru Popescu (Odobescu) din Timişoara pregăteşte ultimele detalii pentru a demara activitatea într-un compartiment de fertilizare in vitro public. De acesta vor beneficia femeile din Banat şi nu numai.
Daniel Jurchela şi Cristian Alexianu, doi dintre politistii care au reuşit săptămâna trecută să îl prindă pe taximetristul care circula drogat pe străzile din Timișoara, vor fi premiaţi pentru profesionalism. Conducerea IPJ Timiş i-a felicitat în scris pe politisti, iar reprezentanţii sindicatului le vor acorda premii de câte 500 de lei, atât cât le-a fost tăiat recent din salariu.
Scandal de pomină, la sfârşitul săptămânii trecute, la Timişoara. Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Timiş a avut de furcă cu unul dintre pacienţii transportaţi la spital. Este vorba despre un bărbat de 67 de ani aflat în stare de ebrietate care le-a distrus echipamentul din autospecială.
Cateva mii de biciclisti au participat la o actiune care are ca scop promovarea ciclismului ca mijloc alternativ de transport, o mare parte dintre sustinatorii ciclismului sarbatorind evenimentul pedaland in pielea goala pe bicicleta.
Evenimentul de neratat pentru amatorii de ritmuri folk, blues, country şi rock din Timișoara. Ioan Gyuri Pascu va susţine un concert extraordinar alături de trupa sa, The Blue Workers, vineri, 24 iunie, în Life!Pub.