De acum înainte, conform proiectului Ministerului Sănătăţii, operaţia de cezariană se va face la cerere, pe bani. Decizia a venit în urma constatării faptului că în România operaţia de cezariană a devenit alegerea cea mai frecventă atunci când o femeie aduce pe lume un copil.
Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România i-a dedicat reunirea sa, în sala Orizont, la acest sfârșit de săptămână, prozatoarei Nina Ceranu, sărbătorind-o la împlinirea vârstei de 65 de ani și la 40 de ani de la debutul literar în revista cenaclului Lumina al fabricii Elba.
Lampa-roată, taburetul-găleată, veioza-sculptură: sunt doar câteva dintre obiectele cu schepsis realizate de studenții-arhitecți și expuse la Centrul de Artă și Arhitectură din Timișoara, în Bastionul Theresia.
Lipsa locurilor de muncă în România e o realitate. Tot o realitate e şi faptul că aceste locuri de muncă sunt, de multe ori, slab plătite şi nu de puţine ori drepturile salariaţilor rămân doar pe hârtie.
Doi medici ginecologi și un anestezist de la Spitalul de Urgență din Târgu Cărbunești au fost reținuți de procurori, după ce au fost prinși în flagrant în timp ce luau mită de la o pacientă pentru a-i face cezariană.
România
Bacterii vechi de 5.000 de ani și rezistente la antibiotice, descoperite într-o peșteră din România.
O tulpină de bacterii a fost descoperită în peștera Scărișoara și este rezistentă la zece antibiotice moderne, potrivit G4media.ro.
Utile
Punctul de trecere a frontierei Lunga–Nako va avea program prelungit până la ora 1, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la solicitarea Instituției Prefectului Timiș. Măsura a fost luată pentru festivalul „Prima noapte de Bazar – Fenseraj Ukusa”, organizat la Kikinda.
Ştiri din Timiș
Lugoj a relansat licitația pentru întreținerea drumurilor pe următorii patru ani, după anularea primei proceduri. Contractul are o valoare de 37,2 milioane lei fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până pe 26 martie pentru lucrări pe 220 de străzi și poduri din municipiu.
Eveniment
Șapte bărbați, cu vârste între 21 și 37 de ani, sunt acuzați că ar fi racolat și agresat sexual patru minore de 14 ani din Timiș. Vineri, polițiștii au făcut percheziții în Satchinez și Hodoni și au reținut șase suspecți, care urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.
1
Mapamond
Odată cu montarea ultimului element pe crucea turlei centrale, Sagrada Familia din Barcelona se înalță acum până la 172,5 metri, devenind cea mai înaltă biserică din lume, scrie Agerpres.
Eveniment
Pompierii au intervenit vineri seara la un incendiu la o locuință de pe strada Gheorghe Barițiu din Timișoara.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a criticat furios Curtea Supremă a SUA, declarându-se profund dezamăgit de hotărârea acesteia, care a anulat o parte din taxele vamale impuse de el după revenirea la Casa Albă, și a anunțat că va decreta de îndată o nouă taxă vamală globală de 10% asupra importurilor, scrie Agerpres.
2
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții și petreceri.