Fără examen oral sau scris, fără toceală sau teste grilă. Doar cu talent, exerciţiu, creativitate şi inspiraţie, cu hârtie, cărbune şi un boţ de lut poţi deveni student la una dintre cele mai "cool" facultăţi din Timişoara: cea de arte decorative - ceramică, la Universitatea de Vest.
Toată lumea ştia deja că atacantul celor de la Politehnica Timişoara, Lukas Magera, îşi rezolvase deja probleme cu clubul. Până la urmă se pare că cehul a avut nevoie de judecata Ligii Profesioniste de Fotbal pentru a-şi încheia conturile cu formaţia alb-violetă.
Fotbaliştii de la Poli Timișoara continuă pregătirea în staţiunea austriacă Saalfelden. Cehul Dusan Uhrin trage tare de jucătorii săi. El a programat pentru miercuri două antrenamente. În cantonamentul poliştilor din Austria a sosit în aceeași zi şi preşedintele Consiliului Director de la Poli, Gheorghe Chivorchian.
Timişorenii au "randevu" cu Louis de Funès în Piaţa Unirii! Institutul Francez din Timişoara îi răsfață pe cinefili cu trei seri lejere dedicate filmului de umor, în cadrul unui nou festival. Grădina Capitol, Piaţa Traian şi Piaţa Unirii sunt cele trei locaţii alese pentru proiecţiile de cinema în aer liber, în perioada 6-20 iulie 2011.
Magistraţii din ţară se pregătesc, zilele acestea, de vacanţă. De asta nu fac abstracţie nici cei din Timiş, care îşi anunţă plecarea în concediu. Este şi cazul celor de la Tribunalul Timiş care nu vor trage însă obloanele, ci vor funcţiona după un program de vară.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții.
Eveniment
Luni, polițiștii au fost sesizați de un accident rutier pe DJ 691, în localitatea Giarmata, fiind implicate trei mașini.
Mapamond
Președintele Bulgariei, Rumen Radev, va demisiona, a declarat acesta luni într-un discurs, scrie Agerpres.
Mapamond
Celebrul creator de modă italian Valentino Garavani a murit la vârsta de 93 de ani.
Eveniment
Un accident rutier foarte grav s-a produs luni, în jurul orei 17:50, pe DN7, în localitatea Simeria Veche din Hunedoara. Două persoane și-au pierdut viața, iar o a treia a fost rănită și transportată de urgență la spital, după un impact frontal între două mașini.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost găsit mort într-un apartament închiriat în regim hotelier, în zona Aradului din Timișoara. Polițiștii au intervenit de urgență.
Ştiri din Timiș
Temperaturile extreme din primele săptămâni ale anului, cu valori între -19 și +7°C, au provocat apariția mai multor gropi pe străzile din Timișoara. SDM a fost trimisă pe teren pentru reparații rapide, în special pe arterele intens circulate.
1
Ştiri din Timiș
Sindromul de epuizare profesională, cunoscut sub denumirea de burnout, reprezintă o problemă din ce în ce mai frecventă în societatea modernă. Această stare de epuizare fizică, emoțională și mentală afectează milioane de oameni din întreaga lume, având un impact semnificativ asupra calității vieții și performanței profesionale. Înțelegerea acestui fenomen complex este esențială pentru recunoașterea timpurie a simptomelor și adoptarea unor strategii eficiente de prevenire și tratament