Sondajul efectuat de PNL în Timiş, care va conta în desemnarea candidaţilor Uniunii Social-Liberale pentru funcţiile de primar al Timişoarei şi preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, s-a încheiat. Datele au fost comunicate conducerii centrale a partidului, dar rezultatele rămân deocamdată un mister.
Atenţie şoferi! Traficul din zona centrală a Timişoarei va fi îngreunat, în luna iulie, din cauza unor lucrări de refacere a carosabilului în zona Bastionului Theresia. Va intra în șantier strada Hector. Vedeți cât timp vor lucra muncitorii.
Grindină, fulgere şi tunete. La asta trebuie să se aştepte timişorenii în următoarele ore. ISU Timiş a emis o avertizare meteorologică.
Timp de trei zile, baza sportivă Alborz situată în complexul Studenţesc, lângă terenul Politehnica, devine capitala minifotbalului românesc. Aici vor avea loc în acest sfârşit de săptămână meciurile campionatului naţional de minifotbal.
Șeful Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice Timișoara, Cristian Neghină, a intrat în vizorul Agenţiei Naţionale pentru Integritate. Reprezentanţii instituţiei anunţă că au sesizat organele judiciare abilitate şi îl acuză pe Neghină de de fals în declarații, dar şi de incompatilibilitate.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții.
Eveniment
Luni, polițiștii au fost sesizați de un accident rutier pe DJ 691, în localitatea Giarmata, fiind implicate trei mașini.
Mapamond
Președintele Bulgariei, Rumen Radev, va demisiona, a declarat acesta luni într-un discurs, scrie Agerpres.
Mapamond
Celebrul creator de modă italian Valentino Garavani a murit la vârsta de 93 de ani.
Eveniment
Un accident rutier foarte grav s-a produs luni, în jurul orei 17:50, pe DN7, în localitatea Simeria Veche din Hunedoara. Două persoane și-au pierdut viața, iar o a treia a fost rănită și transportată de urgență la spital, după un impact frontal între două mașini.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost găsit mort într-un apartament închiriat în regim hotelier, în zona Aradului din Timișoara. Polițiștii au intervenit de urgență.
Ştiri din Timiș
Temperaturile extreme din primele săptămâni ale anului, cu valori între -19 și +7°C, au provocat apariția mai multor gropi pe străzile din Timișoara. SDM a fost trimisă pe teren pentru reparații rapide, în special pe arterele intens circulate.
1
Ştiri din Timiș
Sindromul de epuizare profesională, cunoscut sub denumirea de burnout, reprezintă o problemă din ce în ce mai frecventă în societatea modernă. Această stare de epuizare fizică, emoțională și mentală afectează milioane de oameni din întreaga lume, având un impact semnificativ asupra calității vieții și performanței profesionale. Înțelegerea acestui fenomen complex este esențială pentru recunoașterea timpurie a simptomelor și adoptarea unor strategii eficiente de prevenire și tratament