Ca urmare a prestaţiei avute pe tărâm francez, Ansamblul „Ghiocelul” s-a întors acasă, la Giroc, cu trofeul Festivalului „Affouages”. Încă o dată, Ansamblul „Ghiocelul” nu se dezminte. Invitați în Franţa la a 27-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Affouages”, girocenii a reprezentat cu cinste România.
În urmă cu un deceniu adunau victorii după victorii pe teren, iar acum adună donaţii pentru cei care au nevoie. Este vorba de câţiva dintre foştii fotbalişti ai Generaţiei de Aur, în frunte cu Gică Hagi şi Gică Popescu, care revin în această toamnă la Timişoara pentru un meci caritabil menit să ajute Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu”.
Scandal, miercuri seara, în localitatea Sânmihaiu Român din judeţul Timiş. Mai multe persoane au intrat peste o familie în casă cu răngi şi topoare. Au intrat cu o maşină în poarta casei, după care au agresat o bătrână şi un tânăr.
Guvernul a decis, miercuri, retragerea subvenţiilor pentru căldură şi majorarea plafonului de venituri până la care se acordă ajutoare de încălzire de la 615 lei la 785 de lei pe membru de familie. Decizia Executivului înfurie autorităţile locale. La Timişoara, pentru ca preţul la energia termică să nu crească, primăria trebuie să găsească aproape 20 de milioane de lei.
Eric Baude şi-a încheiat miercuri misiunea de director al Institutului Francez din Timişoara. Energic, entuziast, prietenos şi foarte iubit în urbe, el pune astfel punct unui mandat de 4 ani în care Timişoara şi-a asumat francofonia şi... francofilia prin nemnumărate evenimente de arte plastice, film, teatru, dans şi literatură. "Timişoara va rămâne în inima mea", le scrie Baude nenumăraţilor lui prieteni timişoreni.
Eveniment
Un tânăr de 24 de ani a fost prins de polițiști după ce a jefuit un adolescent de 15 ani, pe o stradă din Timișoara. Incidentul a avut loc în a doua zi de Crăciun, iar prejudiciul a fost recuperat.
2
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost reținut de polițiștii din Timiș, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier, conducând un tractor sub influența alcoolului, fără a deține permis de conducere.
1
Mapamond
Rusia înregistrează un val de „febra șoarecilor”, cu peste 3.300 de cazuri în 2025, cu 50% mai multe decât anul trecut, cauzate de înmulțirea rozătoarelor pe fondul temperaturilor ridicate. Boala nu se transmite între oameni, dar poate fi fatală.
România
Sâmbătă, 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, credincioșii creștini îl prăznuiesc pe Sfântul Ștefan, primul martir al creștinătății. Cu această ocazie, peste 500.000 de români își sărbătoresc ziua onomastică.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 27 decembrie, puteți participa la un tur ghidat, la un atelier de origami, să mergeți la teatru sau la petreceri în oraș. Mai este deschis și Târgul de Crăciun din centru.
Ştiri din Timiș
Societatea Drumuri Municipale a lansat pe 24 decembrie o nouă licitație pentru reparația trotuarelor din Timișoara, după două încercări eșuate. Contractul, estimat la până la 6 milioane de lei cu TVA, este pe șase luni, iar ofertele sunt așteptate până pe 29 ianuarie.
3
Ştiri din Timiș
După demolarea terasei ridicate ilegal de Restaurantul Dinar, Primăria Timișoara a refăcut trotuarul ocupat ani la rând pe domeniul public. La trei luni de la intervenție, zona este din nou accesibilă pietonilor, care nu mai sunt nevoiți să circule pe carosabil.
34