Timişorenii dornici de cumpărături într-un cadru diferit de cel al magazinelor clasice au în aceste zile oportunitatea să viziteze Salonul Industriei Uşoare. Centrul Regional de Afaceri găzduieşte, de miercuri şi până duminică, cea de-a 20-a ediţie a apreciatului târg.
În organizarea Primăriei Municipiului, Lugojul va găzdui în perioada 21 – 23 octombrie prima ediţie a Serbărilor Toamnei. Manifestările vor debuta vineri, 21 octombrie, ora 18.00, pe Platoul Casei de Cultură a Sindicatelor. Pe parcursul Serbărilor Toamnei, lugojenii vor avea parte de spectacole folclorice şi de un concert susţinut de Bere Gratis.
Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte”din Lugoj a fost reprezentat de o echipă formată din patru elevi şi trei profesori la a treia reuniune de proiect Comenius la liceul “Theodor Heuss” Gymnasium din Essen – landul Renania de Nord-Westfalia, în perioada 8 – 15 octombrie.
Activitatea de camatarie va fi interzisa, a decis Camera Deputatilor care a adoptat marti o propunere legislativa in acest sens, iar cei care imprumuta bani in schimbul unei camete vor risca intre 6 luni si 5 ani de inchisoare.
Explozia unei mine antipersonal in Turcia a ucis marti cel putin patru militari si doi civili. Mina a fost detonata la trecerea unui vehicul al politiei. Printre victimele atentatului se numara si o fetita de doi ani.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Locuințele modulare din containere sunt fabricate industrial, pe structuri metalice rezistente, cu panouri termoizolante eficiente și finisaje moderne, oferind o alternativă practică la construcțiile tradiționale, atât în ceea ce privește timpul, cât și bugetul.
Ştiri din Timiș
Parohia Ortodoxă Română Timișoara-Iosefin și Fundația „Preot Ioan Olariu” au îmbinat, în prag de Crăciun, ajutorul concret pentru cei nevoiași cu bucuria colindului tradițional, într-o serie de acțiuni filantropice și un concert care a adunat sute de credincioși.
Ştiri din Timiș
Primăria Dumbrăvița se laudă cu un „bilanț-record” al investițiilor la final de an: 44 de milioane de lei, aproape 9 milioane de euro, direcționați în 2025 spre școli, grădinițe, drumuri, utilități și spații verzi. Cea mai mare parte a finanțării a venit din fonduri europene.
Eveniment
Un incident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc în noaptea de 22 decembrie, în Lugoj, după ce un tânăr de 20 de ani a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea și a ajuns cu mașina în interiorul unei societăți comerciale.
România
Nicușor Dan a chemat magistrații la Cotroceni pentru a discuta problemele din justiție, însă puțini au participat, invocându-se temeri și intimidări. Președintele a anunțat și un referendum privind rolul CSM, contestat de Consiliu.
Cariere de Poveste
Simona Neumann este director executiv al Visit Timiș. Aceasta are o experiență solidă în management cultural, turism și dezvoltare locală. Anterior, a fost director executiv al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, unde a coordonat implementarea unuia dintre cele mai importante proiecte culturale din România.
Utile
Luni, 22 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.