Timişorenii au stat la rând, luni, la sediul societăţii ADP, acum Drumuri Municipale, pentru a-şi achiziţiona abonamente de parcare. Coada pentru TimPark se întindea până afară din instituţie, pe trotuar, pe Splaiul Nicolae Titulescu, iar zona era plină de maşini parcate care pe unde, pe trotuar sau pe aşa-zisul spaţiu verde dintre copaci pe malul canalului Bega.
La aproape opt luni de la intrarea în vigoare a sistemului TimPark, au fost date în folosinţă primele parcări construite din banii adunaţi prin acest sistem. Este vorba de trei parcări ce însumează aproape 100 de locuri de parcare în zona Platanilor din Timişoara. Locatarii din zonă nu vor plăti pentru a staţiona.
Timişorenii îşi vor putea parca maşinile gratuit joi şi vineri, în 15 şi 16 august, pentru că angajaţii societăţii ADP nu vor veni la muncă în aceste zile. Decizia i-a luat prin surprindere şi pe cei din Executivul Primăriei Timişoara, de exemplu pe viceprimarul Dan Diaconu, care ştia de o singură zi liberă, 15 august, zi de sărbătoare legală, de Sf. Maria. Atenţie însă, de luni vor fi tarife duble în fostele parcări cu bariere din centrul oraşului!
Consiliul Local Timişoara a reglementat, printr-un proiect de hotărâre adoptat marţi, situaţia fostelor parcări cu bariere din zona centrală a oraşului. Aceste parcări vor fi cuprinse într-o nouă zonă, pe care autorităţile au denumit-o zona zero sau zona verde şi unde tarifele vor fi duble faţă de cele actuale. Abonamentele TimPark nu vor fi valabile în această nouă zonă.
Consilierii municipali PDL afirmă, citând un raport al Curţii de Conturi, că sistemul de parcare din Timişoara – TimPark – este aproape de faliment. Democrat-liberalii susţin că acest lucru s-a întâmplat din cauză că municipalitatea timişoreană, în loc să instaleze un sistem de parcare bazat pe parcometre, sistem folosit şi testat în mai multe oraşe din Europa, a preferat să iniţieze un experiment care nu îşi dovedeşte rentabilitatea.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.