Timişorenii s-au alăturat, sâmbătă, protestului iniţiat pe plan mondial împotriva celebrului tratat ACTA. Din păcate, în Piaţa Victoriei din Timişoara, locul de desfăşurare a demonstraţiei, s-a dovedit că românii stau mult mai rău la practică decât la teorie. Din peste 11.000 de oamenii care și-au confirmat prezența pe pagina de Facebook dedicată acţiunii, doar puţin peste 300 de tineri au şi participat la demonstraţie.
Înăuntru e cald şi plin de cărţi. Bibliotecara abia reuşeşte să mai pună un lemn pe focul din sobă. Are de lucru: fişe noi, câteva întârzieri şi multe împrumuturi. Copii, tineri şi adulţi intră încontinuu pe uşa fostei brutării din Fabric, azi una dintre filialele Bibliotecii Judeţene Timiş.
Timişorenii sunt sfătuiţi să ferească de frig contoarele de apă. Reprezentanţii Aquatim oferă sfaturi şi modele de protecţie, precizând că unde acestea îngheaţă plăteşte beneficiarul.
Triplă de aur în ziua a doua a Grand Prix-ului atletic de la Bucureşti pentru delegaţia timişoreană. Sportivii legitimaţi la LPS Banatul – CSM Timişoara au câştigat probele în care au luat startul sâmbătă dimineaţa, totalizând cinci medalii la primul concurs al anului.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 1

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 1

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.