În acest sfârșit de săptămână timișorenii sunt invitați să se bucure de diferite concerte și petreceri. Joi, Fără Zahăr vor urca pe scenă în The 80s Pub, pentru o cântare plină de umor. Vineri începe Revoluția Muzicală, eveniment-protest în cadrul căruia vor întreține atmosfera Deborah de Luca, Butch, Just2 și Punu. Sâmbătă, de la ora 16, va avea loc concertul caritabil #ÎmpreunăRezistăm, în cadrul căruia se vor strânge donații pentru victimele Colectiv. Pe scenă vor urca 16 trupe.
După tragedia din clubul Colectiv din Capitală, majoritatea cluburilor din orașul de pe Bega s-au închis pentru a se pune la punct cu noile norme impuse de lege. Pentru că acest lucru ar putea să dureze luni, timișorenii sunt chemați să danseze… în aer liber. Evenimentul nu este doar o petrecere, ci o „Revoluție Muzicală”, care-și propune să le arate autorităților că nu au fost capabile să creeze niciun spațiu acoperit în care să se poată desfășura evenimente muzicale de proporții.
Una dintre cele mai importante agenții de modeling din Timișoara, PTK Models, se pregătește pentru un nou sezon. După nu mai puțin de șapte ani de existență și după o serie reușită de prezentări și colaborări cu branduri celebre, echipa PTK Models este gata să-și mărească baza de date. Astfel, urmează o nouă selecție de băieți și fete, pregătiți să-și înceapă cariera în modeling.
România
Peste 496.000 de români își sărbătoresc onomastica în 1 ianuarie, de praznicul Sfântului Vasile cel Mare, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin-ortodox.
Mapamond
O explozie care a avut loc într-un bar, în noaptea de Anul Nou, s-a soldat cu moartea a cel puțin zece persoane la Crans-Montana, o stațiune de schi din Elveția, potrivit Agerpres.
Ştiri din Timiș
Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Ridicări și Eliberare Domeniu Public au continuat și în 2025 verificările privind autovehiculele abandonate pe domeniul public, o problemă semnalată constant de locuitorii Timișoarei. Acțiunile se desfășoară atât ca urmare a sesizărilor primite de la timișoreni, cât și în cadrul unor controale organizate de Poliția Locală.
Ştiri din Timiș
Lipsa specialiștilor în domeniul apei și infrastructurii forțează operatorii regionali să găsească soluții. Aquatim a decis să răspundă acestei provocări prin investiții în pregătirea viitorilor angajați, dezvoltând programe de învățământ dual, colaborări cu universitățile și instruire internă.
Ştiri din Timiș
Trecerea dintre ani a adus nu doar artificii și urări, ci și multă emoție în maternitățile din Timișoara, unde mai mulți copii au venit pe lume chiar în ajun și în primele ore ale noului an.
Mapamond
Producția de film poate aduce o serie de surprize. Unele au fost intenționate, altele au fost accidente (ne)fericite. Unele dintre acestea ajung pe ecran, în timp ce altele trăiesc în liniște ca părți ascunse din istoria filmului. De la povești bizare din culise la originile neobișnuite ale unor replici emblematice, lumea filmului este plină de fapte fascinante.
Ştiri din Timiș
Centrul Timișoarei s-a transformat, în noaptea de Revelion, într-un adevărat punct de atracție pentru mii de oameni veniți să întâmpine Anul Nou în aer liber. UPDATE. Mai multe artificii au scăpat de sub control
3