Un concurs inedit de tip treasure hunt dedicat liceenilor din Timișoara va readuce în prim-plan momentele și locurile esențiale ale Revoluției din Decembrie 1989. Evenimentul, intitulat „Circuit 89”, își propune să îi apropie pe tineri de istoria orașului și de spiritul care a schimbat destinul României.
Conducerea interimară a PNL Timișoara a fost preluată, miercuri seara, de Ionuț Gaiță, în calitate de președinte interimar, și de Ciprian Bogdan, care va ocupa funcția de secretar general interimar. Cei doi au sarcina de a asigura continuitatea activității politice și organizatorice a filialei într-o perioadă considerată importantă pentru organizația liberală locală.
Ştiri din Timiș
Transportul public din Timișoara va circula până la ora 3:30 în noaptea de Înviere, pentru a facilita accesul credincioșilor la slujbele de Paști. Programul va fi întrerupt doar între miezul nopții și 1:30, pe durata slujbelor.
România
Asociația Română de Educație în Alergii (AREA) a lansat prima ediție a concursului de creație plastică „Să respirăm prin culoare”, dedicat copiilor din întreaga țară, cu ocazia Zilei Mondiale a Astmului. Inițiativa face parte din proiectul educațional „Alergino” și își propune să încurajeze exprimarea artistică pe tema respirației și a unei vieți sănătoase.
Utile
Deși perioada 10–13 aprilie este liberă legal, Biroul înregistrări decese din cadrul Direcției de Evidență a Persoanelor Timișoara va avea program sâmbătă și luni, între orele 10 și 13.
Eveniment
Weekend-ul acesta, polițiștii timișeni au verificat aproape 700 de autovehicule și au sancționat peste 500 de persoane, inclusiv șoferi băuți, fără permis sau cu permis suspendat. În Lugoj, a fost recuperată o bicicletă furată, iar mai multe persoane care dețineau țigarete fără timbru fiscal au fost amendate, inclusiv un șofer cu 20.000 de lei.
Ştiri din Timiș
Piața volantă de la Stadionul „Dan Păltinișanu” va fi deschisă și în Vinerea Mare, pe 10 aprilie, între orele 5 și 18. Timișorenii vor putea cumpăra produse proaspete pentru masa de Paște de la peste 300 de producători din vestul țării.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara organizează un nou eveniment cultural din cadrul seriei „La UVT, Cultura este Capitală”, având ca invitați două nume cunoscute din spațiul cultural și public: Ana Blandiana și Emil Hurezeanu.
Ştiri din Timiș
Noi funcționalități online pentru timișoreni: calendar de evenimente și rezervări la bazele sportive
Primăria Timișoara a lansat online un calendar al evenimentelor aprobate, pentru a evita suprapunerile, dar și o platformă prin care pot fi rezervate terenurile și bazele sportive administrate de SCM.
1
Ştiri din Timiș
Deși organizatorii au montat plăcuțe și au cerut Poliției Locale să patruleze, unii copii continuă să se cațăre pe decorațiunile de la Târgul de Paști din Timișoara. Reprezentanții Casei de Cultură a Municipiului Timișoara (CCMT) le transmit părinților să fie atenți, pentru a evita accidentele și deteriorarea instalațiilor.
1