Meciul de sâmbătă cu FCM Târgu Mureş va fi unul important, iar Poli Timişoara continuă cursa pentru titlu chiar dacă a suferit prima înfrângere, a declarat, joi, antrenorul formaţiei bănăţene, Dusan Uhrin Jr.
Aleşii judeţeni au aprobat joi un proiect de hotărâre care se referă la prefinanţarea de către Consiliul Judeţean Timiş (CJT) a elaborării studiului de pre-fezabilitate pentru calea ferată Timişoara-Szeged prin acordarea către Societatea de Utilitate Publică – DKMT a sumei de 300.000 de euro în 2012.
Arena Aquasport din Timişoara va fi, timp de trei zile, gazda celor mai importante evenimente chinologice organizate în oraşul de pe Bega în acest an. Aici vor avea loc mai multe expoziţii de cluburi de rasă (vineri 29 aprilie), Trofeul Timişoara (duminică, 1 mai) şi, cel mai important eveniment, cea mai mare expoziţie regională din această parte a continentului, Cupa Europei Centrale şi de Est (sâmbătă 30 aprilie).
Conducerea Direcţiei Sanitar-Veterinare Timiş exclude varianta ca iepurii găsiţi morţi în ţarcul din centrul Timişoarei, la începutul acestei săptămâni, să fi fost bolnavi sau otrăviţi. Rămâne în picioare varianta Poliţiei Locale, potrivit căreia animalele din Piaţa Victoriei au fost omorâte de câinii maidanezi. Iepuraşii au murit în urma unor leziuni traumatice.
Turneul Stradivarius va ajunge la Timişoara luni, 16 mai, când violonistul Alexandru Tomescu îl va avea invitat special pe celebrul balerin şi coregraf Răzvan Mazilu. Evenimentul va avea loc în cadrul Festivalului Timişoara Muzicală al Filarmonicii Banatul. Cea de-a XXXVI-a ediţie se va desfăşura 29 aprilie - 31 mai şi cuprinde în agenda sa 26 de concerte şi recitaluri.