Cunoscutul producător german din domeniul automotive, Continental, a pus vineri piatra de temelie la construcţia unui nou centru de inginerie şi testare a produselor.
Inspectoratul Şcolar Timiş a făcut public rezultatul reevaluării lucrărilor ale căror note au fost contestate în cadrul Examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2011.
Traficul din zona centrală Timişoara a fost dat peste cap, vineri, când s-a sărbătorit pentru prima dată Ziua Transportatorului. Regia Autonomă de Transport Timişoara (RATT) a adus la Catedrala Mitropolitană mai multe tramvaie de epocă, printre care şi unul tras de cai. Din cauza unor probleme tehnice, tramvaiul tras de cai a pornit cu o întârziere de o oră.
BC Timişoara merge pe filiera sârbă în ceea ce priveşte banca tehnică. Astfel principalului Predrag Badnjarevic i-a fost adus drept ajutor un conaţional, Milorad Perovic, acesta urmând a ocupa funcţia de secund şi cea de preparator fizic. „Echipa tehnică BC Timişoara pentru sezonul 2011-2012 s-a completat cu antrenorul Milorad Perovic. El va fi secundul lui Predrag Badnjarevic, dar se va ocupa şi de pregătirea fizică“, a anunţat clubul bănăţean vineri dimineaţa.
Temperaturile vor ajunge chiar şi la 38 de grade începând din acest weekend. Autorităţile judeţene au decis instituirea unor măsuri care să ajute populaţia afectată de caniculă.
Azi în Timișoara
Miercuri, 4 noiembrie, puteți merge la teatru, balet, concerte, competiții și proiecții de film. Printre evenimentele zilei se numără și deschiderea Zilelor Culturii Sârbe.
Mapamond
Schimb de replici între președintele USR, Dominic Fritz, și Alice Weidel, lidera partidului german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), după ce aceasta a acuzat imigranții români că „jefuiesc sistemul social” german. Primarul Timișoarei i-a răspuns printr-un mesaj video în limba germană, în care a apărat comunitatea românească și i-a cerut acesteia să își prezinte scuze.
3
Cinema
Cinema Studio din Timișoara găzduiește, în perioada 13–15 noiembrie, proiectul cultural Film-Memoria, care propune trei proiecții de film urmate de discuții cu invitați, dar și ateliere de creație cinematografică pentru liceeni. Activitățile explorează legătura dintre poveștile de familie, memoria generațiilor și felul în care experiențele trecutului ne influențează prezentul.
Eveniment
Un bărbat de 36 de ani a fost prins în flagrant de procurorii DIICOT Timișoara în timp ce transporta drogul de mare risc 4-CMC, destinat comercializării. Acesta avea asupra sa plicuri autosigilante și un cântar de mare precizie. Deși se afla sub control judiciar într-un alt dosar de trafic de droguri, bărbatul a ajuns din nou în arest.
Ştiri din Timiș
Șase vase ceramice datând din epoca bronzului târziu au fost descoperite în timpul cercetărilor arheologice desfășurate în 2024, cu ocazia modernizării liniei feroviare Timișoara Est–Lugoj. Obiectele făceau parte din inventarul unui mormânt de incinerație vechi de peste trei milenii și au fost restaurate de specialiștii Muzeului Național al Banatului.
Eveniment
Momente dramatice la o bază sportivă din Timișoara. Un copil în vârstă de 13 ani a făcut stop cardio-respirator în timp ce se afla la antrenament. Băiatul a fost resuscitat și transportat la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, unde a rămas internat pentru investigații.
România
Caz grav în Olt, unde un bărbat de 45 de ani, fost preot, a fost reținut după ce ar fi abordat două minore de 13 ani prin intermediul unei aplicații de mesagerie. Anchetatorii spun că acesta le-a făcut propuneri sexuale și le-a trimis imagini explicite.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe, din 11 noiembrie, o nouă acțiune de deratizare pe domeniul public, programată să se încheie pe 25 noiembrie, dacă vremea permite. Municipalitatea le cere timișorenilor să evite stațiile cu momeli raticide.
1