Golgheterul Timişoarei la handbal, Alexandru Şimicu, a primit o săptămână pentru a se decide dacă continuă sau nu sub culorile Politehnicii. Internaţionalul român se bucură de statutul de jucător liber de contract şi trebuie să analizeze ofertele primite.
Dacă după actualul sezon de recoltat brutarii bănăţeni se vor plânge de lipsa grâului sau de calitatea acestuia o vor face nejustificat. Producţia realizată în acest an la păioase este una excelentă, iar calitatea recoltei este una deosebită, susţin şefii Direcţiei Agricole Timiş. Producătorii agricoli sunt sfătuiţi să nu vândă imediat recolta şi să aştepte ca preţul să ajungă la cel puţin un leu pe kilogram.
Supărat foc după ce nici Tribunalul de Arbitraj Sportiv nu a dat drept de joc echipei Poli Timişoara în viitorul sezon al Ligii I, Marian Iancu a anunţat, luni, imediat după aflarea deciziei de la Lausanne, că spune adio fotbalului şi că nu mai e dispus să investească în club. După ce a analizat la rece consecinţele unei asemenea măsuri, principalul acţionar de la Politehnica a revenit asupra deciziei şi anunţă că e dispus să rămână în Banat.
Patronul ultimului magazin care comercializa produse etnobotanice în Timişoara a decis să tragă oblonul după ce poliţiştii şi reprezentanţii altor instituţii ale statului au descins în incintă, l-au lăsat fără marfă şi l-au amendat. Surse din rândul anchetatorilor susţin că descinderea a venit în urma autodenunţului făcut chiar de patronul jefuit în urmă cu câteva zile, care a susţinut să i s-au furat plicuri cu substanţe psiho-active.
Unul dintre cei mai iubiţi DJ ai patriei noastre, Rosario Internullo, va susţine un set extraordinar în Timişoara, vineri noaptea, la River Deck. Intrarea va fi liberă pentru fete şi va costa 15 lei pentru băieţi la petrecerea avându-l ca invitat special pe creatorul hitului „A fost o vremea”.
Azi în Timișoara
Marți, 3 noiembrie, puteți participa la evenimente culturale, conferințe, expoziții și spectacole de teatru și dans. Seara este programată o reprezentație de balet-rock la Opera Națională Română Timișoara.
Eveniment
Mobilizare de amploare în zona localității Poeni, din județul Timiș, după ce doi părinți și cei doi copii ai lor au plecat cu ATV-urile într-o pădure și nu au mai revenit. Pompierii, polițiștii, pădurarii și localnicii au pornit în căutarea acestora, luni seara.
Mapamond
Mai mulți copii din Germania au descoperit obiecte metalice periculoase ascunse în dulciurile primite de Halloween. Printre acestea se numără ace de cusut, cuie, șuruburi și agrafe metalice. Într-unul dintre cazuri, o fetiță de nouă ani a fost rănită după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de mari dimensiuni.
Ştiri din Timiș
Au atras privirile trecătorilor, au primit mângâieri și s-au bucurat de o plimbare prin centrul Timișoarei. Câțiva dintre câinii aflați în adăpostul Danyflor au avut parte de o ieșire specială, organizată alături de angajați ai Primăriei. Dincolo de această experiență, patrupedele au însă o dorință mult mai mare: să-și găsească un stăpân și un cămin permanent.
2
România
Românii s-ar putea confrunta cu noi majorări ale facturilor la energie electrică, unul dintre scenariile analizate indicând o posibilă creștere de până la 27%. Autoritățile caută soluții pentru limitarea impactului asupra consumatorilor, iar ajutoarele destinate persoanelor cu venituri reduse se află, de asemenea, în discuție.
1
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului pregătește un eveniment special dedicat artistului Silviu Oravitzan. Joi, 5 noiembrie, va fi lansat catalogul bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”, în prezența maestrului, care va avea ocazia să se întâlnească cu publicul și să ofere autografe. Evenimentul va avea loc în expoziția permanentă dedicată artistului, la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.
Mapamond
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.