Iman Al-Obeidi, avocata din Libia care i-a acuzat public, în martie, pe membrii forţelor lui Muammar Gaddafi că au violat-o, a ajuns în Statele Unite, după ce a petrecut 54 de zile în Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă pentru refugiaţi din Timişoara.
Negocieri epuizate pe axa Poli – Şimicu. Politehnica Timişoara l-a pierdut pe golgheterul stagiunii trecute, handbalistul Alexandru Şimicu refuzând şi ultima ofertă înaintată de clubul bănăţean. „Discuţiile s-au încheiat, e un capitol încheiat”, a anunţat preşedintele alb-violeţilor, Viorel Şerban.
Un număr de patru ambulanţe de prim ajutor, cinci ambulanţe de reanimare şi un centru mobil de comandă echipat şi dotat au sosit vineri la Timişoara, în cadrul unui proiect regional implementat de ADIVEST - Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Managementul Situaţiilor de Urgenta, cu susţinerea judeţelor asociate ale Regiunii Vest.
Amatorii mijloacelor de locomoţie pe două roţi sunt invitaţi la o nouă pedalare recreativă în acest sfârşit de săptămână. Echipa „Verde pentru Biciclete” organizează duminică, 31 iulie 2011, cea de-a şaptea tură ciclistă bănăţeană marca VpB.
Clipe de groază pentru o tânără de 17 ani din județul Timiș, în noaptea de joi spre vineri. Ea a fost aruncată dintr-un tren de un individ de 18 ani care voia să îi ia telefonul mobil. Fata a avut însă prezență de spirit și l-a tras pe agresor după ea.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.