Cinci adolescenţi din judeţul Timiş se află, începând de luni, într-o tabără pentru tinerii care au finalizat tratamentul oncologic. “Temerarii au ieşit din criză!” este motto-ul evenimentului, iar organizatorii spun că activităţile pregătite în tabără reprezintă un mod prin care aceşti copii sărbătoresc viaţa şi victoria împotriva cancerului.
Unele dintre cele mai frumoase navomodele realizate la Clubul de navomodelism din Timişoara sunt expuse, de Ziua Marinei, la terasa D’Arc. Clubul din Timişoara este unul recunoscut atât naţional, cât şi internaţional, reuşind, anul acesta, să aducă 60 la sută din medaliile sportului timişean.
Taţi cărora nu le e ruşine să se joace, să râdă, să glumească şi să se întristeze alături de copilul lor încă din primele minute de viaţă. Aceştia sunt tăticii secolului 21, iar specialiştii timişoreni amintesc că implicarea tatălui în îngrijirea copilului poate reduce mortalitatea infantilă în primul an de viaţă al bebeluşului.
Scena amplasată în Piaţa Unirii a găzduit duminică seara, pentru iubitorii de jazz, un concert live de excepţie, marca Moody Stuff.
O tânără care practica prostituţia a fost găsită moartă, în Timişoara, pe Calea Şagului. Cadavrul femeii a fost descoperit de doi bărbaţi, în noaptea de duminică spre luni.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
2
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
3
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.
Ştiri din Timiș
Dezbateri cu specialiști, montarea unui apartament la scară naturală construit din 1.500 de cărți și o campanie de donație de carte vor avea loc la Iulius Mall Timișoara între 31 octombrie și 13 noiembrie 2026 cu sprijinul XCity The Idol.
Ştiri din Timiș
Activitatea Poliției Locale Timișoara a devenit subiect de dispută după ce consilierul local PNL Silvia Chițac a criticat modul în care instituția intervine în teren, reducerea patrulărilor pedestre și lipsa unor soluții eficiente pentru combaterea cerșetoriei și sprijinirea persoanelor fără adăpost. Consilierul a cerut o analiză mai atentă a priorităților instituției și o mai bună colaborare cu serviciile sociale. În replică, la solicitarea Tion, Poliția Locală Timișoara a transmis un punct de vedere în care prezintă numărul intervențiilor, evoluția patrulărilor, reorganizarea personalului și măsurile luate în cazul persoanelor vulnerabile.
5