La nici două luni de la înfiinţare, secţia de beach-volley a CSM-ului timişorean a reuşit să adune 4 medalii de aur graţie lugojencei Denisa Pujky. Ultima reuşită a acesteia este totodată şi cea mai importantă, titlul balcanic Under-20.
Ultima ediţie din această vară a manifestării Fashion Fridays va avea loc vineri, 26 august, la River Deck, unde cei interesaţi vor avea parte de prezentări de modă, un show de coafură şi un vernisaj de fotografie.
Flăcări şi panică, în noaptea de duminică spre luni, în cartierul Plopi din Timişoara. Un imobil construit din lemn şi format din două corpuri de clădire s-a făcut scrum după ce a fost cuprins de flăcări, iar văpaia s-a extins şi la o casă din vecini care a ars şi ea.
Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului de Operă şi Operetă în Parcul Rozelor din Timişoara a continuat duminică seara cu Turandot, iar atmosfera exotică şi plină de mister întunecat a operei lui Giacomo Puccini a fost potenţată de parfumul de trandafiri al nopţii timişorene.
Politehnica Timișoara a încheiat pe locul 3 turneul amical organizat în capitala Serbiei de Partizan Belgrad. Handbaliștii bănățeni se întorc în țară cu două victorii și o înfrângere din jocurile de verificare susținute în țara vecină
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merga la spectacole și întâlniri tematice.
Ştiri din Timiș
Județul Timiș are un nou prefect, după ce Guvernul a decis numirea lui Radu-Adrian Pau în această funcție, în cadrul unei serii de schimbări la nivelul conducerii prefecturilor din țară.
Mapamond
Italia este cuprinsă de proteste de amploare. Sute de mii de persoane au participat vineri, 30 octombrie, la manifestațiile organizate la Roma de Uniunea Sindicatelor de Bază, nemulțumite de creșterea prețurilor, situația economică și politicile Guvernului.
1
Capitală Culturală
Sculptura trebuie să devină o prezență vie în spațiul public, iar oamenii să nu mai treacă nepăsători pe lângă operele de artă din oraș. Este mesajul transmis de Sorina Jecza, președinta Fundației Triade și soția regretatului sculptor Peter Jecza, cu prilejul evenimentelor dedicate Zilei Sculpturii, marcată în 30 octombrie. Aceasta vorbește despre interesul tot mai mare al timișorenilor pentru arta din spațiul public, dar și despre dificultățile financiare cu care se confruntă sculptorii care își doresc să își vadă lucrările realizate și expuse în oraș.
Ştiri din Timiș
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie 2026, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii, creativității și dialogului despre echilibrul dintre mediul digital și activitățile reale.
Ştiri din Timiș
Viceprimărița Timișoarei, Paula Romocean, anunță preluarea Arena AquaSport, baza sportivă amenajată pe locul fostului Ștrand al Tineretului. Din 9 noiembrie, până la finalul anului, accesul va fi gratuit pentru timișoreni, pe bază de rezervare
3
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A., împreună cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș și Primăria Municipiului Lugoj, anunță începerea, din 2 noiembrie 2026, a punerii în funcțiune, etapizat, a celor 49 de insule ecologice din municipiu, parte a proiectului din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru modernizarea infrastructurii de colectare a deșeurilor menajere, accesat de Primăria Lugoj.