Politehnica Timişoara a reuşit să câştige trei noi puncte, dar mai ales aprecierea publicului zgribulit de pe „Dan Păltinişanu”. Elevii lui Vali Velcea au mai şters din dezamăgirea meciului pierdut la Luceafărul după ce au învins Chindia Târgovişte, vineri seara, scor 1 – 0.
Un șofer din Timișoara, angajat al unei firme de curierat rapid, a avut, joi, o dimineață mai puțin plăcută, după ce a observat că mașina firmei pe care o conducea i-a fost accidentată, la doar câteva străzi depărtare față de locul unde a lasat-o, chiar de către persoana care a încercat să i-o fure.
Un bărbat, pasager într-un autoturism care se îndrepta dinspre Timișoara spre Utvin, a ajuns vineri după-amiază la spital, după ce șoferul, care era chiar fiul lui, a pierdut controlul maşinii în urma unei depășiri și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor din Timişoara sărbătoreşte “Zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti”. Pentru a marca acest eveniment, Bogdan Olteanu, viceguvernatorul BNR, prezent la Universitatea de Vest din Timişoara, le-a vorbit studenţilor despre „Reglementare şi dereglementare în domeniul financiar”.
În cadrul Congresului Naţional de Ortopedie şi Traumatologie care are loc în aceste zile la Timişoara, vineri a fost semnat Acordul de colaborare între Clinica II Ortopedie – Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara şi Centrul Ştiinţific Rus de Traumatologie Reconstructivă şi Ortopedie „G. A. Ilizarov”, din Kurgon.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 24 octombrie, puteți merge la filme, concerte, festivaluri, spectacole și ateliere creative sau puteți vizita expozițiile deschise în oraș.
Capitală Culturală
O seară în care muzica întâlnește arta vizuală, în cadrul ediției a XIII-a a Festivalului-Concurs Internațional „Remus Georgescu”, intitulată Enigmotion: Fikl Art Stage va fi scena pe care compozitorul și organistul italian Francesco Filidei își aduce propria creație în fața publicului timișorean.
Capitală Culturală
Cel mai longeviv balet-rock din România, operă, operetă, balet clasic, musical, spectacole pentru copii și un recital dedicat Sfintei Cecilia, patroana spirituală a cântăreților, compozitorilor și a poeților: toate acestea alcătuiesc afișul lunii noiembrie, la Opera Națională Română din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de modernizare și reamenajare. La parterul clădirii a fost amenajat Centrul Solution, un spațiu dedicat formării profesionale și dezvoltării competențelor.
Ştiri din Timiș
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe pregătirile pentru stabilirea impozitelor și taxelor locale din 2027, iar timișorenii sunt invitați să propună cum ar putea fi justificate viitoarele cote adiționale. Acestea nu sunt însă o noutate: municipalitatea le aplică de mai mulți ani anumitor taxe și impozite, iar acum începe procedura pentru anul viitor.
3
Eveniment
Atac armat în apropiere de Paris, unde un bărbat a tras asupra trecătorilor din mai multe zone. O persoană a murit și alte patru au fost rănite. Polițiștii l-au prins pe suspect la câteva minute de la primele apeluri de urgență.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Sense and Sensibility”, o dramă romantică de epocă inspirată de romanul cu același nume scris de Jane Austen. Filmul, regizat de Georgia Oakley, urmărește povestea surorilor Elinor și Marianne Dashwood, care trebuie să își părăsească locuința din Sussex și să se adapteze unei noi vieți, în timp ce se confruntă cu probleme financiare și încercări în dragoste.