Proiectul Verde pentru Biciclete a fost duminică în sărbătoare. Membrii iniţiativei de promovare a transportului pe două roţi au sărbătorit trei ani de existenţă. Demonstraţii de sărituri peste obstacole, picturi pe piele şi, mai ales, „ocuparea” pentru câteva ore a unei străzi din oraş, toate acestea au fost incluse în programul evenimentului. 
A derapat pe carosabilul umed şi a avariat alte două maşini. Este vorba de un şofer care a pierdut controlul volanului, sâmbătă seara, pe strada Alexandru Ioan Cuza. Din cauza accidentului, circulaţia în zonă a fost îngreunată.
Sâmbătă noaptea, amatorii de distracţie din Heaven Studio au avut parte de un concert deosebit susţinut de fostul solist al trupei O – Zone, Dan Bălan, care a reuşit să fie pe placul publicului numeros din incintă.
Leii din Banat au legat 3 victorii consecutive în Divizia A de baschet masculin chiar înaintea debutului de miercuri în Liga Balcanică. Sâmbătă seara, BC Timișoara a trecut la pas de îndoliata CSȘ Giurgiu la un scor sever, 103-64.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 24 octombrie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă, 24 octombrie, puteți merge la filme, concerte, festivaluri, spectacole și ateliere creative sau puteți vizita expozițiile deschise în oraș.

Capitală Culturală

Sunetul trandafirului: Francesco Filidei își pezintă muzica printre picturile lui Fikl
O seară în care muzica întâlnește arta vizuală, în cadrul ediției a XIII-a a Festivalului-Concurs Internațional „Remus Georgescu”, intitulată Enigmotion: Fikl Art Stage va fi scena pe care compozitorul și organistul italian Francesco Filidei își aduce propria creație în fața publicului timișorean.

Capitală Culturală

Noiembrie „patronat” de Freddie Mercury și Sfânta Cecilia, la Opera din Timișoara
Cel mai longeviv balet-rock din România, operă, operetă, balet clasic, musical, spectacole pentru copii și un recital dedicat Sfintei Cecilia, patroana spirituală a cântăreților, compozitorilor și a poeților: toate acestea alcătuiesc afișul lunii noiembrie, la Opera Națională Română din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Un nou centru de formare profesională a fost amenajat la Casa Maghiară din Timișoara
Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de modernizare și reamenajare. La parterul clădirii a fost amenajat Centrul Solution, un spațiu dedicat formării profesionale și dezvoltării competențelor.

Ştiri din Timiș

Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town.

Ştiri din Timiș

Cote adiționale la impozit și în 2027. Primăria așteaptă sugestiile cetățenilor
Primăria Timișoara începe pregătirile pentru stabilirea impozitelor și taxelor locale din 2027, iar timișorenii sunt invitați să propună cum ar putea fi justificate viitoarele cote adiționale. Acestea nu sunt însă o noutate: municipalitatea le aplică de mai mulți ani anumitor taxe și impozite, iar acum începe procedura pentru anul viitor. 3

Eveniment

Un mort și patru răniți după un atac armat în două localități din apropierea Parisului
Atac armat în apropiere de Paris, unde un bărbat a tras asupra trecătorilor din mai multe zone. O persoană a murit și alte patru au fost rănite. Polițiștii l-au prins pe suspect la câteva minute de la primele apeluri de urgență.

Cinema

Filmul săptămânii: „Sense and Sensibility”, o nouă ecranizare a poveștii lui Jane Austen despre iubire legătura dintre două surori
Recomandarea de film din această săptămână este „Sense and Sensibility”, o dramă romantică de epocă inspirată de romanul cu același nume scris de Jane Austen. Filmul, regizat de Georgia Oakley, urmărește povestea surorilor Elinor și Marianne Dashwood, care trebuie să își părăsească locuința din Sussex și să se adapteze unei noi vieți, în timp ce se confruntă cu probleme financiare și încercări în dragoste.