Clubul LEO Timişoara şi Filarmonica Banatul organizează în data de 14 decembrie 2011, de la ora 13:30, la Sala Capitol, cea de-a IV-a ediţie a concertului educativ-caritabil “Come To FeelArmonia” ("Veniţi să simţiţi armonia").
V-aţi săturat de modul în care arată Piaţa Operei din Timişoara? Acum aveţi ocazia să vă spuneţi părerea şi să cereţi schimbarea arhitecturii acestei zone, extrem de importantă pentru oraş. Joi, 15 decembrie, de la ora 14, în Sala Atena a Hotelului Timişoara va avea loc audierea publică având ca temă „Timişoara fără kitsch”.
Consilierii locali din Timişoara au aprobat, marţi, lista străzilor din zona centrală a oraşului şi cea adiacentă pieţelor agroalimentare pe care va fi limitată staţionarea la două ore începând cu anul 2012. Pe 28 de străzi din centrul urbei nu se va putea parca decât două ore cu plată de anul viitor.
Cum nu au reuşit încă să ajungă la un consens, consilierii locali din Timişoara au decis, marţi, să amâne luarea unei decizii cu privire la majorarea tarifelor de parcare a autovehiculelor pentru joi, când urmează să se întrunească din nou pentru a lua o hotărâre. ADP propune ca şoferii să plătească 3 lei pe oră pentru a parca în zona centrală a oraşului şi dublarea tarifelor la abonamentele TelPark.
Conducerea Primăriei Timişoara a prezentat marţi stadiul proiectului privind retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din municipiu, care are drept principal obiectiv reducerea noxelor, a poluării. Prin acest proiect nu vor fi eliminate pierderile de reţea şi nici nu vom plăti mai puţin pentru gigacalorie după implementarea sa, spune primarul Gheorghe Ciuhandu.
Ştiri din Timiș
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat organizează miercuri, 21 octombrie, un exercițiu de simulare a unei poluări accidentale pe râul Bega, care ar putea pune în pericol alimentarea cu apă a Timișoarei. Scenariul pornește de la un accident rutier pe podul de pe varianta Timișoara Sud, în urma căruia o cisternă încărcată cu produse petroliere se prăbușește în apă.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să cumpere clădirea de pe bulevardul Mihai Viteazu nr. 26, fostă secție a Spitalului Municipal, imobil pentru care municipalitatea a refuzat în trecut să-și exercite dreptul de preempțiune. Deocamdată, nu se știe cât ar costa achiziția.
Ştiri din Timiș
CFR pune la bătaie peste 130 de milioane de euro pentru lucrări de întreținere a căilor ferate din zona Regionalei Timișoara. Contractul pe patru ani prevede intervenții pe până la 100 de kilometri de cale ferată, de la schimbarea șinelor și traverselor până la refacerea geometriei căii și eliminarea restricțiilor de viteză.
România
La doar cinci ani, Nectarie Paul Didia depinde de ajutorul celor din jur pentru cele mai simple activități. Diagnosticat cu tetrapareză spastică, hipoacuzie bilaterală profundă și epilepsie, băiețelul are nevoie de terapii intensive pentru a-și dezvolta abilitățile motorii și de comunicare. Pentru următoarele 12 luni, costurile recuperării se ridică la 50.000 de euro, o sumă pe care familia nu o poate acoperi.
Ştiri din Timiș
Cu două săptămâni înainte ca Timișoara să găzduiască congresul național al USR, organizația județeană își pregătește strategia pentru următorii ani. Dominic Fritz și liderii USR Timiș anunță o confruntare directă cu PSD și susțin construirea unui pol reformist pentru alegerile din 2028.
3
Eveniment
Polițiștii de frontieră au avut parte de mai multe surprize la controalele din Timiș, în weekend. La Cenad, au descoperit patru vehicule cu probleme legate de numerele de înmatriculare, iar la Moravița au depistat un șofer care ar fi avut permisul suspendat și un autoturism căutat de autoritățile din Italia, în valoare de aproximativ 10.000 de euro.
Eveniment
Un cetățean sârb a fost prins de polițiștii de frontieră din Moravița după ce a intrat ilegal în România din Serbia și a încercat să se legitimeze cu o carte de identitate croată falsă. Bărbatul a fost depistat în seara zilei de 16 octombrie, iar acum riscă să nu mai poată intra în România timp de cinci ani.