Regia Autonomă de Transport Timişoara le-a pregătit o surpriză copiilor de 1 iunie. Cei mici sunt invitaţi la o plimbare cu „tramvaiul copiilor”, vagonul restaurant Timiş. Călătoria va fi gratuită atât pentru copii, cât şi pentru însoţitorii lor.
Femeile hărţuite la locul de muncă pot beneficia de consiliere din partea specialiştilor. La Timişoara a fost inaugurat cel de-al doilea centru Anti-Mobbing din România.
Una dintre cele mai frumoase clădiri din Timişoara, Casa Muhle, situată pe bulevardul Mihai Viteazu a fost transformată într-o ruină după ce a încăput pe mâinile unui clan de romi. Reprezentanţii Primăriei Timişoara susţin că au cerut sistarea lucrărilor de demolare, în timp ce consilierii PNL acuză municipalitatea de dezinteres în acest caz.
Cu ocazia împlinirii unui an de existenţă a party – label – ului şi radioului Groovy Gravy, tinerii entuziaşti care au pus bazele acestui proiect au aliniat un eveniment special, care se va derula timp de două zile şi care va însuma patru party-uri în tot atâtea locaţii, toate cu intrarea liberă.
Timişoara continuă să atragă interesul principalilor producători din lume din domeniul producţiei pieselor auto. Astfel, suedezii de la Autoliv au decis să se extindă în oraşul de pe Bega, urmând să dezvolte activitatăţi de cercetare şi engineering, adică specialişti care vor presta o muncă cu valoare adăugată ridicată.
Eveniment
Polițiștii de frontieră și inspectorii vamali efectuează cercetări după ce, la Aeroportul Internațional Timișoara, au fost descoperite bunuri nedeclarate, dar și un autoturism de lux care avea montate plăcuțe de înmatriculare nevalabile.
Târgul Imobiliar
Târgul Imobiliar Timișoara TIT 2026 – ediția de toamnă s-a încheiat cu succes la Iulius Congress Hall, reunind timp de două zile dezvoltatori, consultanți și specialiști în amenajări.
Cinema
Primul sezon al serialului „True Detective” va fi proiectat integral pe marele ecran, la Cinema Timiș, în 17 și 18 octombrie. Cele opt episoade vor fi împărțite în patru proiecții, câte două episoade în fiecare serie. Evenimentul are loc în cadrul programului dedicat aniversării a trei ani de Cinema Timiș.
Sănătate
Statinele sunt asociate de multe ori cu tratamentul colesterolului crescut, însă rolul lor este mai larg. Acestea reduc riscul de infarct miocardic și accident vascular cerebral. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara explică modul în care acționează aceste medicamente și de ce, în anumite cazuri, tratamentul trebuie urmat pe termen lung.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș și din întreaga țară nu vor merge la cursuri mâine, 5 octombrie, de Ziua Internațională a Educației. Data este prevăzută în structura anului școlar 2026-2027 ca zi în care nu se organizează cursuri, atât pentru elevi, cât și pentru profesori.
1
Eveniment
Un accident rutier s-a produs sâmbătă pe strada Valeriu Braniște din municipiul Lugoj. Un tânăr de 20 de ani a fost rănit, iar șoferul autoturismului care a provocat impactul ar fi părăsit ulterior locul accidentului.
Târgul Imobiliar
Ediția de toamnă a Târgului Imobiliar Timișoara (TIT) are loc în perioada 3–4 octombrie, la Iulius Congress Hall. Intrarea este gratuită.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe evenimente: festival, expoziții sau la Târgul Imobiliar Timișoara.
1