Interviu cu noul viceprimar al Timişoarei Dan Diaconu. Edilul vorbeşte într-un interviu acordat pentru www.tion.ro şi săptămânalul Agenda despre ceea ce ar trebui să se schimbe în funcţionarea primăriei, despre evaluarea directorilor moşteniţi din „echipa Ciuhandu”, despre terase în parcuri şi reducerea poluării, despre cumpărarea de terenuri pentru împădurire, valorificarea patrimoniului local şi alte subiecte de interes.
Până la urmă Guvernul a decis: nu se mai face mini-recensământ, se vor forma comisii care vor verifica listele electorale permanente. În Timiş se vor ocupa de formarea acestor comisii prefectura şi primarii localităţilor.
Miercuri este zi încărcată pentru cei de la ACS Poli Timişoara. Clubul proaspăt înfiinţat a avut programat un prim amical, dimineaţa, cu cei de la Şoimii Pâncota, iar seara pe „Dan Păltinişanu” vor veni cei de la FC Szeged.
Compania MSD România a demarat o nouă campanie de testare pentru depistarea virusului hepatitei C. Locuitorii din Timişoara şi Lugoj pot plăti în aceste zile mai puţin cu 55% pentru teste, în anumite laboratoare.
Dacă vă doriţi un animal de companie sunteţi invitaţi sâmbătă în Parcul Carmen Sylva din Timişoara, la cel de-al doilea târg de adopţii canine organizat de primărie în acest an. Douăzeci de căţei dornici de afecţiune îşi vor aştepta acolo noii stăpâni.
Târgul Imobiliar
Copiii cu vârste între 9 și 13 ani sunt invitați să descopere, prin joc, cum pot fi gestionate veniturile, cheltuielile și economiile în cadrul atelierului interactiv „Jocul banilor – Drumul către casă”. Evenimentul este organizat la Târgul Imobiliar Timișoara și este susținut de echipa Imobiliare.ro Finance.
România
UDMR a decis, vineri, să participe la guvernare și să susțină învestirea Guvernului condus de Siegfried Mureșan. Formațiunea îi propune pe Tanczos Barna pentru funcția de vicepremier și ministru al Agriculturii, Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării și Ötvös Koppány Bulcsú la Ministerul Culturii.
Ştiri din Timiș
O companie tehnologică internațională se bazează de obicei pe ani de muncă la produs, construirea de echipe și găsirea unui model care poate scala.
Ştiri din Timiș
Trei companii aeriene au decis să mute la Arad zborurile programate de pe Aeroportul Timișoara în perioada 2-22 noiembrie, când acesta va fi închis pentru lucrări la pistă. AnimaWings, HiSky și TAROM vor opera aici cinci zboruri zilnice și două chartere săptămânale.
3
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Hope”, un thriller SF sud-coreean despre o comunitate izolată care ajunge să se confrunte cu o creatură misterioasă. Regizat de Na Hong-jin și cu o distribuție internațională din care fac parte Hwang Jung-min, Zo In-sung, Jung Ho-yeon, Michael Fassbender, Alicia Vikander și Taylor Russell, filmul a fost prezentat în competiția Festivalului de Film de la Cannes și include mai multe secvențe filmate în Munții Retezat.
Eveniment
Arestat preventiv după ce a întreținut relații sexuale cu o minoră de 13 ani și i-ar fi cerut să se filmeze în ipostaze explicite. Este cazul unui bărbat de 27 de ani, reținut de procurorii DIICOT Timișoara.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță noi restricții de circulație începând de luni, 28 septembrie. Strada Grigore T. Popa va fi închisă complet în timpul zilei, iar alte două străzi vor fi afectate ulterior de lucrări la rețelele de apă și canalizare.
1