După ce a testat numeroşi anonimi prin trialuri deocheate, antrenorul lui ACS Poli Timişoara a primit în teste, pe final de pregătire, câţiva fotbalişti „adevăraţi”. Pe lângă câţiva jucători veniţi din Liga 1, plus Ovidiu Petre, în teste au sosit şi câţiva sportivi sârbi, se pare de bună calitate.
ACS Poli Timişoara a învins, sâmbătă formaţia FC Caransebeş, într-un nou amical programat pe „Dan Păltinişanu”. Zăgrean a marcat de două ori, el fiind urmat de Szekely si Basic, un sarb venit în probe la Timişoara. Schimbările de lot continuă pentru Velcea, echipa fiind departe de a fi finalizată.
Românul cu cele mai puternice brațe, Ion ”Iron” Oncescu, îi provoacă pe timișoreni la o întrecere de skandenberg. Campionul se va afla luni în municipiul de pe Bega și îi așteaptă pe bănățenii tari în brațe la masa de skandenberg.
CSM Timișoara este șefă de promoție în țară la lupte libere. Clubul de pe bega a devenit astăzi campion pe echipe atât în competiția băieților, cât și la fete, reușind o dublă impresionantă.
Ovidiu Ioncu Kempes, fostul solist al trupei Cargo, care actualmente a revenit pe scenă alături de colegii săi de trupă Rezident Ex, a fost declarat „Ministrul Rock al României“, exact azi, 18 august, în ziua în care împlineşte 46 de ani!
Azi în Timișoara
Vineri, 25 septembrie, au loc Zilele Culturale Maghiare, cu gastronomie, concerte, spectacole de teatru, dansuri populare, programe istorice și distracție pentru toate vârstele. Continuă Thespis: TEATRU PE PÂINE și SIMULTAN Festival.
Eveniment
Un incendiu de vegetație a izbucnit în apropiere de Satchinez. Pompierii au intervenit, iar fumul, purtat de vânt, a ajuns până la Timișoara. UPDATE. Fermierii, sprijin pentru pompieri în lupta cu incendiul UPDATE 2. Flăcările s-au extins pe 80 de hectare
Capitală Culturală
Tinerii pasionați de muzică populară sunt invitați să se înscrie la cea de-a treia ediție a Festivalului-concurs de interpretare vocală și instrumentală „Luca Novac”, eveniment dedicat memoriei marelui taragotist bănățean. Înscrierile au început joi, 24 septembrie, și se încheie în 5 octombrie.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Cei care își caută o locuință nouă în Timișoara, fie pentru cumpărare, fie pentru închiriere pe termen lung, au o ocazie bună la finalul acestei săptămâni. Ansamblul rezidențial Nord One Torontal organizează sâmbătă, 26 septembrie, între orele 10:00 și 16:00, evenimentul Open Doors.
Mapamond
Un avion militar de antrenament Hawk T2 al RAF s-a prăbușit miercuri în apropiere de Pencarnisiog, în Țara Galilor, la scurt timp după decolare. Cei doi piloți s-au catapultat și au suferit răni minore. Aeronava a luat foc după impact, fără ca alte persoane să fie rănite. RAF a suspendat temporar zborurile cu avioanele Hawk T1 și T2, iar cauza accidentului este investigată.
Ştiri din Timiș
În scopul asigurării unei informări corecte și responsabile a tuturor utilizatorilor serviciului de parcare municipală, Serviciul Public de Interes Local Pentru Administrarea Parcărilor Publice - TimPark reiterează aspecte esențiale legate de funcționarea sistemului.
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș, anunță a patra campanie trimestrială pentru predarea gratuită a deșeurilor textile, în Zona 1 Timișoara, jud. Timiș.