Alte nouă persoane, printre care și două femei, au fost prinse în ultimele 24 de ore, de polițiștii de frontieră din Timiș, după ce au trecut sau intenționau să treacă ilegal frontiera României. Cei nouă migranți sunt acum cercetați penal pentru trecere, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Probleme serioase în unele unităţi de învăţământ din judeţul Timiş, precum şi la câteva şcoli de renume din Timişoara. Peste 50 de grădiniţe, şcoli şi licee din judeţ nu au primit încă autorizaţie sanitară de funcţionare, iar unele unităţi şcolare nici nu o vor primi înaintea începerii noului an şcolar.
Veşti bune pentru sectorul construcţiilor. Datele oficiale arată că în luna iulie activitatea desfăşurată în acest sector este în creştere, numărul autorizaţiilor eliberate de autorităţi fiind în creştere. În regiunea Vest, faţă de luna precedentă creşterea a fost de 14 autorizaţii, de la 318 la 332.
Clienţii băncilor timişene fac faţă tot mai greu datoriilor la credite. Sumele rămase neplătite la termen sunt în creştere continuă, la cele în alte valută decât lei situaţia fiind dramatică.
Fermierii din judeţul Timiş înregistrează pierderi serioase în acest an din cauza secetei. Canicula din această vară, dar şi lipsa unui sistem de irigaţii a dus la distrugerea culturilor de pe zeci de mii de hectare.
Eveniment
Un motociclist de 42 de ani a ajuns la spital, miercuri după-amiază, după ce a fost implicat într-un accident pe strada Ștefan cel Mare din Timișoara. Motocicleta sa a fost lovită de un autoturism al cărui șofer vira la stânga, potrivit polițiștilor.
3
Turism
O zi de toamnă în mijlocul naturii, cu dulceață de prune, produse pregătite în gospodăriile din Banat, muzică pe vinil și foc de tabără. „Picnic în pustă” revine la Otelec, duminică, 27 septembrie, pentru cea de-a patra ediție, într-un eveniment dedicat gastronomiei, tradițiilor și vieții rurale din sud-vestul județului Timiș.
Ştiri din Timiș
Arena Eroii Timișoarei intră în linie dreaptă pentru inaugurarea programată în această iarnă. Pe șantierul din Calea Buziașului a început montarea gazonului, unul dintre ultimele lucrări înainte de finalizarea stadionului.
2
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, 23 septembrie, trei parteneriate cu comunele Peciu Nou, Dumbrăvița și Sânandrei pentru proiecte privind infrastructura școlară. Valoarea totală a celor trei investiții depășește 54 de milioane de lei, iar contribuția CJ Timiș este de 11,7 milioane de lei.
Eveniment
Accident cu o fetiță de 10 ani, pe Calea Circumvalațiunii. Copila se afla într-o mașină care s-a ciocnit cu un alt autoturism, iar în urma impactului a fost transportată la spital.
Ştiri din Timiș
PSD și PNL stabilesc calendarul pentru o eventuală învestire a Guvernului Mureșan, deși miniștrii nu au fost încă desemnați, iar social-democrații susțin în continuare că nu vor vota noul Executiv.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat modificarea listei de investiții finanțate din creditul de până la 257 de milioane de lei contractat de administrația județeană. Valoarea totală a creditului rămâne neschimbată, însă banii sunt redistribuiți între mai multe proiecte. Cea mai mare suplimentare este de 7,77 milioane de lei pentru construirea Celulei 3 a depozitului de deșeuri nepericuloase de la Ghizela.