Timișoara are patru fotbaliști convocați în echipa națională de minifotbal a României în vederea prezenței la Campionatul European de la Chișinău, Republica Moldova, din luna septembrie.
Timişorenii sunt aşteptaţi la sfârşitul săptămânii viitoare la Festivalul Bega Bulevard. Principala atracţie a festivalului va fi Cursa Răţuştelor pe Bega, dar publicul va avea parte şi de o mulţime de concerte, spectacole, expoziţii, o paradă cu ambarcaţiuni, un concurs cu bărci, un picnic cu lectură şi multe alte manifestări. Vedeţi în continuare programul Festivalului Bega Bulevard!
Lupta anticorupție în rândul polițiștilor din Timiș continuă, vineri fiind a treia zi consecutivă în care polițiști ai Serviciului Rutier au fost aduși în fața procurorilor pentru audieri, după ce au luat mită pentru a nu amenda șoferii care au încălcat regulile de circulație. Doi polițiști din Sânnicolau Mare au fost prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş după ce au luat mită 400 de lei.
Creatoarea de modă Geanin B îşi va prezenta, vineri seara, colecţia „Cameleonul, curajul de expresie” într-un foarte cunoscut club din Timişoara. În spatele a ceea ce pare o ştire obişnuită din lumea fashion românească stă însă o poveste emoţionantă, bulversantă, la limita neverosimilului. Căci tânăra artistă este ţintuită într-un scaun cu rotile, nu poate manipula un creion, iar cuvintele îi sunt uneori mai greu de croit decât cele mai fanteziste rochii. Dar asta nu o împiedică pe Geanina să imagineze în aceste zile hăinuţe pentru copilul pe care îl va naşte peste doar câteva săptămâni.
Una dintre cele mai importante companii germane prezentă pe piaţa timişoreană a demarat lucrările la o nouă hală de producţie. Cu activitate în domeniul automotive, societatea va produce componente electronice pentru autovehicule. Locaţia necesită investiţii de şase milioane de euro, va avea 4.000 metri pătraţi şi va oferi locuri de muncă pentru 400 de noi angajaţi.
Ştiri din Timiș
PSD și PNL stabilesc calendarul pentru o eventuală învestire a Guvernului Mureșan, deși miniștrii nu au fost încă desemnați, iar social-democrații susțin în continuare că nu vor vota noul Executiv.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat modificarea listei de investiții finanțate din creditul de până la 257 de milioane de lei contractat de administrația județeană. Valoarea totală a creditului rămâne neschimbată, însă banii sunt redistribuiți între mai multe proiecte. Cea mai mare suplimentare este de 7,77 milioane de lei pentru construirea Celulei 3 a depozitului de deșeuri nepericuloase de la Ghizela.
România
Șoferii începători ar putea avea reguli noi atunci când își aleg mașina pe care o conduc. Un proiect de lege aflat la vot în Camera Deputaților propune limitarea puterii autoturismelor în primii doi ani de la obținerea permisului, în funcție de greutatea mașinii.
Ştiri din Timiș
Studenții care vor să își stabilească reședința în Timișoara vor avea un proces mai simplu începând din anul universitar 2026-2027. Primăria anunță că solicitările vor fi centralizate direct prin administratorii căminelor.
Mapamond
Donald Trump a anunțat că administrația SUA va folosi termenul „superinteligență” în loc de „inteligență artificială” în documentele oficiale, susținând că termenul „artificial” sugerează în mod greșit că inteligența ar fi „falsă”. Președintele american a criticat și avertismentele privind riscurile AI, în timp ce experții spun că „superinteligența” are deja o semnificație tehnică distinctă și nu este sinonimă cu inteligența artificială.
Mapamond
Un bărbat de 47 de ani a fost condamnat la 23 de ani de închisoare pentru moartea fiului său de 14 ani, în Belgia. Adolescentul s-a îmbolnăvit, dar nu a primit îngrijiri medicale, iar trupul său a fost descoperit abia după aproximativ două luni. Alte patru persoane din gospodărie au primit pedepse cu suspendare pentru că nu i-au acordat ajutor medical.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș alocă 7,865 milioane de lei din Fondul de rezervă al județului către 24 de primării și Mitropolia Banatului. Banii sunt solicitați pentru cheltuieli urgente și neprevăzute apărute în cursul anului 2026, potrivit proiectului de hotărâre votat astăzi, 23 septembrie, în plenul CJT.
Eveniment
Revoltă în Cenei, după ce unul dintre minorii implicați în cazul uciderii lui Mario Berinde a revenit în localitate, iar instanța a dispus în cazul său doar o măsură educativă. Mai mulți localnici s-au adunat, noaptea trecută, în fața imobilului în care acesta se afla, iar la fața locului au intervenit jandarmii și polițiștii. Oamenii și-au exprimat nemulțumirea față de situația minorului, însă protestul nu a degenerat în violențe.