Alegeri în toată regula vor avea loc în judeţul Timiş, anul acesta, pentru desemnarea conducerii Camerei Agricole. În perioada următoare vor fi înfiinţate secţii de votare în localităţile din judeţ şi vor fi desemnate comisiile de supraveghere a alegerilor. Singura diferenţă faţă de alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale este că vor putea vota la aceste alegeri doar electorii din localităţi.
Turiştii români devin tot mai mult atractivi pentru staţiunile şi hotelurile austriece. Ca dovadă, pentru aceştia sunt realizate pachete speciale. Stațiuni de spa şi wellness, zeci de pârtii pentru toate nivelurile, chiar şi o săptămână a turiştilor români, toate sunt cuprinse în noul program turistic austriac, reunit sub genericul „Sunteţi pregătiţi pentru iarnă?” și prezentat miercuri, la Timişoara.
Câteva zeci de primării din județul Timiș sunt nemulţumite de actualele hotare cu localităţile învecinate, iar neclarităţi există şi cu privire la graniţa dintre judeţele Timiş şi Arad. În încercarea de a rezolva amiabil aceste neînţelegeri, Prefectura Timiş a constituit mai multe comisii locale şi o comisie inter-judeţeană.
O nouă razie pentru verificarea activităţii de taximetrie, marţi, la Timişoara. De această dată, reprezentanţii Poliţiei Locale s-au dus în control împreună cu unul dintre liderii taximetriştilor în zona Gării de Nord şi pe strada Horia Creangă, iar acţiunea nu s-a lăsat cu nicio sancţiune.

Eveniment

Zeci de mandate de aducere și percheziții, inclusiv în Timiș, după violențele de la protestul ciobanilor din București
Polițiștii fac marți 29 de percheziții în București și în alte 15 județe, într-o anchetă care vizează violențele de la protestul crescătorilor de animale din 15 septembrie, din Piața Victoriei. 40 de persoane sunt cercetate în dosar, iar pentru 10 dintre acestea au fost deja dispuse măsuri preventive, potrivit Biziday.ro.

Dialoguri Sănătoase

Virozele la început de școală. Dr. Daniela Roșca explică ce trebuie să știe părinții despre simptome, imunitate și vaccinarea antigripală
Într-un interviu pentru Agenda & PubliTim, dr. Daniela Roșca, medic primar boli infecțioase, explică de ce în primele săptămâni după revenirea în colectivitate, copiii sunt mai vulnerabili la infecții respiratorii și ce pot face părinții pentru a reduce riscul de îmbolnăvire. Dr. Roșca mai explică și ce înseamnă, în realitate, „creșterea imunității”, când sunt necesare vitaminele și suplimentele, precum și cât de importantă este vaccinarea antigripală înaintea sezonului rece.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 22 septembrie
Marți, 22 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Utile

Se ia apa marți și miercuri în Chevereșu Mare
Reprezentanții Aquatim transmit că marți și miercuri, 22-23 septembrie, se va întrerupe apa în Chevereșu Mare pentru spălarea rețelei de distribuție.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 22 septembrie 2026, în Timișoara?
Marți, 22 septembrie, puteți participa la ateliere de dialog și reflecție, la un tur ghidat sau să vizitați expoziții.

România

Guvernul sau alegeri anticipate? Siegfried Mureșan, atac la PSD: „Un gest ostil față de Nicușor Dan”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect față de președintele Nicușor Dan, după ce social-democrații și-au exprimat rezervele față de nominalizarea sa înainte de publicarea decretului în Monitorul Oficial. Mureșan anunță că va cere votul de învestitură în Parlament și avertizează că, dacă Guvernul nu va fi aprobat, există posibilitatea declanșării alegerilor anticipate. 6

Ştiri din Timiș

Timișoara devine capitala stomatologiei pediatrice. Peste 150 de medici și specialiști internaționali, reuniți la SMART Pedodontics 2026
SMART Pedodontics 2026 reunește, la Timișoara, peste 150 de medici stomatologi și specialiști internaționali pentru a promova prevenția și tratamentul modern al problemelor dentare la copii. Conferința are loc în 9–10 octombrie și pune accent pe intervenția precoce, gestionarea copiilor anxioși și abordarea cazurilor complexe.

Cinema

Documentare despre migrație, muncă și solidaritate, la Timișoara. One World Romania revine săptămâna viitoare
Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania revine la Timișoara pentru al cincilea an consecutiv. Ediția locală are loc între 30 septembrie și 3 octombrie, la Cinema Studio, Cinema Victoria și, pentru prima dată, la Cinema Johnny din Freidorf. Publicul va putea vedea documentare din selecția celei de-a 19-a ediții a festivalului, iar mai multe proiecții vor fi urmate de discuții cu regizori, reprezentanți ai unor ONG-uri și specialiști în temele abordate.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici