„Vânătoarea de talente” e la final. Mentorii timişoreni ai Teatrului Virtual sunt gata să intre în scenă. Cine sunt cei care vor juca spectacolul duplex Timişoara- Szeged, cine sunt cei 2000 de tineri de o parte implicaţi, de o parte şi de cealaltă a graniţei, în proiectul cu finanţare europeană de 274.067,11 euro? Răspunsurile le vor da, mâine, artiştii profesionişti angajaţi în misiunea mentoratului.
Furiile şi marele război se mută în Cuibul d Arte din centrul Timişoarei. Teatrul German reia spectacolul CUPLUtoniu, producţie selecţionată şi în programul Festivalului Naţional de Teatru de la Bucureşti.
Începerea noului an universitar poate însemna şi creşterea interesului pentru diferite droguri. Studenţii pot fi atraşi spre consumul acestor substanţe. Centrul Antidrog şi-a propus să creeze o reţea de voluntari, persoane selectate din mediul academic timişorean, cară să lucreze direct cu tineri pentru promovarea prevenţiei utilizării drogurilor.
Pe lângă clădirile părăsite pe care pun stăpânire şi colibele pe care şi le improvizează pe terenurile virane, oamenii străzii şi-au făcut obiceiul să doarmă şi prin maşini abandonate la Timişoara, au constatat reprezentanţii Poliţiei Locale. Autorităţile au ridicat de pe străzi peste 50 de persoane, cerşetori şi oameni fără adăpost, la finele săptămânii trecute.
Un scurt rezumat al săptămânii ce tocmai s-a încheiat. Vedeți aici care au fost cele mai citite articole, pe tion.ro, în săptămâna 24 – 30 septembrie.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz pregătește un eveniment pe 27 septembrie, la șase ani de la câștigarea Primăriei Timișoara și cu trei zile înainte de expirarea mandatului său, în contextul noii legi a integrității. „Timișoara. Revoluția continuă” este numele acțiunii.
Eveniment
Un șofer de autobuz a accidentat un minor duminică în centrul Timișoarei.
Eveniment
Un bărbat a fost rănit după un accident petrecut duminică pe Calea Sever Bocu din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Proiectul-pilot de colectare separată a biodeșeurilor din piețele Timișoarei a strâns aproape 53 de tone în prima lună. Fructele, legumele, florile și resturile alimentare sunt transformate în biogaz, energie electrică și fertilizator organic.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a Lotului 1 Caransebeș–Lugoj avansează în Stația Caransebeș Triaj, unde constructorul intervine la linii, aparate de cale, linia de contact și instalațiile aferente. Lotul a fost cel mai întârziat din proiect.
2
Turism
Vrei să pleci câteva zile în Europa, dar te-ai săturat de cozile și aglomerația din marile capitale turistice? Cinci orașe mai puțin frecventate de turiști oferă o combinație atractivă de cultură, gastronomie, arhitectură și plimbări într-un ritm mai relaxat. Nantes, Basel, Lübeck, Parma și Santander au fost incluse de cotidianul The Guardian într-o selecție de destinații europene ideale pentru un city-break diferit.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.