RCM mvt Universitatea Timişoara sprijină promovarea sportului în rândul tinerilor. Rugbiştii din Ronaţ s-au alăturat unei campanii naţionale ce va ajunge în 29 octombrie în oraşul nostru, campanie ce se desfăşoară sub forma unui cros, „Fuga la ștafetă!”.
Nicio firmă timişoreană care activează în domeniul tehnologiei informaţiei nu este prezentă în Deloitte Europa Centrală Technology FAST 50, unul dintre cele mai apreciate topuri regionale în acest domeniu. Un număr de şase firme româneşti au fost incluse în clasamentul final, dar niciuna nu este din vestul României.
Excelenţa Sa Jiri Sitler, ambasadorul Republicii Cehe la Bucureşti, se va afla sâmbătă la Timişoara, unde va participa la Zilele Cehilor.
Polițiștii timișeni au reușit să recupereze 4.300 din cei 10.000 de lei care au fost furați, la sfârșitul săptămânii trecute, de la o poștăriță, între localitățile Butin și Percosova. Banii au fost găsiți la unul dintre cei doi suspecți acasă, iar, cel mai probabil, restul au fost cheltuiți de cei doi bărbați acuzați de tâlhărie.
Ceea ce era de aşteptat s-a şi întâmplat. ACS Poli Timişoara a reuşit să se impună (în sfârşit!) în deplasare. Adversarul a fost unul modest, mai bine zis codaşa seriei, CSM Râmnicu Vâlcea. Timişoara s-a impus, miercuri, în deplasare, cu scorul de 2 - 0, prin golurile lui Boldea, respectiv Bălace.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
România
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar.
1
Mapamond
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027.
6
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
2
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Ştiri din Timiș
Pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia va fi supravegheată mai atent după lucrările de reabilitare. Consiliul Județean Timiș anunță măsuri pentru a împiedica accesul autovehiculelor pe traseul destinat bicicliștilor, după ce au fost semnalate situații în care ATV-uri și mașini au circulat pe pistă.
1